Sub Lupă

Preot fals prins în flagrant în Mehedinţi

Un fals preot este cercetat de poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin care l-au depistat în flagrant îmbrăcat în haine ce prezentau însemnele personalului clerical, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de furt din lacaşuri de cult.

Oamenii legii au stabilit că bărbatul este din municipiul Blaj, judeţul Alba şi nu figurează în evidenţele Episcopiei Severinului si Strehaiei sau ale Mânăstirii Pâtrunsa, judeţul Vîlcea (de unde se recomanda că aparţine), ca fiind preot sau personal clerical.

De asemenea, extinzând cercetările s-a stabilit că acesta, în zilele de 15 şi 16 noiembrie a.c., s-a prezentat la două lăcaşe de cult din judeţul Mehedinţi, purtând însemnele personalului clerical, unde, sub pretextul că este preot şi profitând de neatenţia personalului administrativ, a sustras diferite sume de bani, rezultate din încasări sau donaţii.

Prejudiciul cauzat şi estimat iniţial este de 2.000 lei.

Faţă de persoana în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...