Administraţie

Localitatea vâlceană Guşoeni, modernizată pas cu pas

Comuna vâlce*ană Guşoeni va suferi modificări importante care vor aduce o viaţă mai bună localnicilor. Administraţia locală a definitivat documentaţia necesară demarării a patru investiţii majore.

În Guşoeni sunt patru obiective importante de finalizat având finanţare pe PNDL 2. Este vorba de construcţia unei grădiniţe cu program prelungit, de reabilitarea şi modernizarea unei şcoli gimnaziale, de reabilitarea, extinderea şi dotarea dispensarului uman şi de modernizarea DC 86 pe o lungime de 3 km.

Guşoeniul este şi prima localitate din Vâlcea care îşi va produce singură energia electrică necesară iluminatului public şi funcţionării instituţiilor administrative.

Se construireşte un parc fotovoltaic

Printr-un parteneriat cu OMV Petrom, în Guşoeni se construieşte o centrală fotovoltaică, investiţie care va alimenta cu energie electrică toate instituţiile publice locale şi iluminatul stradal.

Parcul fotovoltaic se realizează pe amplasamentul fotului târg comunal, pe o suprafaţă de 2.000 mp.

”Avem încheiat un parteneriat cu OMV Petrom, prin care acesta va investi într-un parc fotovoltaic. Ei finanţează anual proiecte care sprijină educaţia, societăţile şi contribuie la rezolvarea nevoilor comunităţilor. Se montează panouri solare pe o suprafaţă de 2.000 mp, care captează energia solară şi o transformă în curent electric. Investiţia este foarte importantă pentru comună, întrucât va aduce economii la bugetul local, deoarece va acoperi gratuit consumul de energie electrică la toate instituţiile din comună”, a declarat Nicolae Concioiu, primarul localităţii.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...