Patrick-Andrei Covrig are numai 4 anişori şi 4 luni, şi este o veche cunoştinţă a pompierilor.
"Ne-am cunoscut acum un an cu ocazia Zilei Pompierilor din România, iar de atunci acest domn ne-a vizitat ori de câte ori a avut ocazia, fie în cadrul programului „Şcoala Altfel”, fie în cadrul Zilelor Porţilor Deschise organizate de către instituţia noastră!
Patrick este un mare admirator al misiunilor salvatorilor profesionişti, s-a declarat convins că va fi un brav pompier atunci când va creşte şi pentru asta s-a dotat cu un echipament de pompieri croit atent pe măsura trupului său şi, bineînţeles, cu multe autospeciale şi accesorii de pompieri, deocamdată, de jucărie. Suntem în pragul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România şi ne-am propus să avem alături de noi în această zi importantă, toţi prietenii şi colaboratorii", au precizat reprezentanţii ISU Gorj.
Astăzi AU mers cu o autospecială adevărată de pompieri la grădiniţa unde învaţă Patrick şi l-au invitat pentru a fi alături de ei cu ocazia Zilei Pompierilor din România, care va fi sărbătorită în data de 13 Septembrie în Piaţa Prefecturii din Municipiul Tg-Jiu.
"Pentru că ne-a dovedit şi că este foarte pregătit în domeniul situaţiilor de urgenţă, începând de astăzi, l-am desemnat, cu acte în regulă, reprezentantul nostru în cadrul grădiniţei unde învaţă! Suntem convinşi că legitimaţia de „Reprezentant ISU” o va purta cu mândrie, dar am observat că şi colegele de grădiniţă s-au arătat foarte interesate de noua funcţie a colegului lor! Ne bucurăm că Patrick a acceptat invitaţia noastră de a participa la Ziua Pompierilor din România şi, drept răsplată, i-am pregătit mai multe surprize în cadrul festivităţii dedicate Zilei Pompierilor din România! Astăzi ne-am făcut mulţi prieteni la această grădiniţă, prieteni pe care, bineînţeles, i-am invitat la ziua noastră şi sperăm ca sub coordonarea, de acum a reprezentantului nostru, să ne onoreze şi ei cu prezenţa!", au mai precizat reprezentanţii ISU Gorj.