Trenurile de noapte care circulă pe magistrala 900 Bucureşti – Craiova – Filiaşi – Dorbeta Turnu Severin - Timişoara Nord vor fi rerutate prin Filiaşi - Târgu Jiu – Simeria – Lugoj – Timişoara, iar la trenurile Interregio de zi se efectuează transbordarea pasagerilor cu mijloace auto între Gârniţa şi Drobeta Turnu Severin Mărfuri şi retur.
“Rugăm pasagerii să se informeze înainte de efectuarea călătoriei. Dacă se doreşte renunţarea la călătoria cu trenurile afectate, pasagerii vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, se arată într-un comunicat al CFR.
La acest moment, între staţiile Drobeta Turnu Severin - Gârniţa (şi retur) se asigură transbordare auto la următoarele trenuri:
- IR 1797 Bucureşti Nord – Timişoara
- IR 1692 Timişoara – Bucureşti Nord
- IR 1591 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu-Severin
- IR 1590 Drobeta Turnu-Sverin – Bucureşti Nord.
La Ministerul Transporturilor a fost convocat comitetul ministerial de criză, iar o comisie a AGIFER va ancheta evenimentul feroviar pentru stabilirea cauzelor.
Echipele de intervenţie ale CFR SA vor acţiona la faţa locului şi vor interveni pentru reparaţii la linie şi componentele infrastructurii în vederea redeschiderii traficului în condiţii de siguranţă.
În această dimineaţă, la ora 05:10, între Valea Albă şi Drobeta Turnu Severin, urmare a deraierii unui tren privat de marfă, circulaţia feroviară a fost blocată.
Nu sunt victime. Cei aproximativ 100 de călători dintr-un tren de navetă care urma să tranziteze zona au coborât în staţia Balota şi au fost preluaţi de mijloace auto.