Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8 la sută din acţiunile combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Remus Vulpescu, preşedintele Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat cu puţin timp în urmă că ofertanul Dan Diaconescu a obţinut cel mai mare număr de punctaje în vederea cumpărării individuale pe active la Oltchim.
Acesta a avut cea mai bună ofertă, propunând suma de 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Oferta sa a fost necondiţionată iar contractul de vânzare- cumpărare urmează să fie semnat luni, dimineaţa. În momentul în care acesta va fi semnat, se vor achita şi banii. Creanţele AVAS şi Electrica nu se vând, ele vor rămâne ale statului.








