"Roman Jakobson rafinează schema precedentă, propunând o descriere mai complicată atât pentru factorii care intervin în procesul comunicării, cât şi pentru funcţiile acestora (şase factori participanţi, fiecare cu funcţie specifică). În formularea unui enunţ sunt necesari emiţătorul, destinatarul, referentul comunicării (contextul), dar şi un cod comun al celor doi interlocutori, un contact psiho-fizic (direct sau mediat), pentru ca mesajul transmis să fie receptat.
Funcţiile corespunzătoare acestor factori vor fi:
1. referenţială, care trimite la context (referent);
2. emotivă: la emiţător;
3. conotativă: la destinatar;
4. metalingvistică: clarifică codul;
5. fatică: menţine contactul între interlocutori;
6. poetică: este centrată asupra mesajului însuşi."
Am citat această schemă a funcţiilor comunicării limbajului pentru a contextualiza esenţa unei comunităţi: dialogul. Mariana Moga scrie versuri pentru cititorul de pe Facebook din România, Moldova, Occident şi din lumea întreagă. Scrie versuri pentru lectorul care doreşte să locuiască în interiorul emoţiei, tymos-ului, idealităţii ca înfrigurare sau ca proiectare şi idealitate, goală sau înrourată, transcendentă. Legile comunicării în cetate, în comunitate nu se suprapun întotdeauna cu normele esteticii. Comunicarea din prima tipologie are target-ul următor: palierele complexului tematic unde liniştea este nelinişte, numai în măsura în care nu tulbură construcţia, artifex-ul bine făcut. Versurile Marianei Moga se citesc cu bucurie participativă, domestică, liniştitoare, inebranlabilă la furtuna care poate fi redată prin "fuente hovehuna". Rareori cetatea se poate bucura de versuri, care creează sentimentul coerenţei, de unde liniştea visului eroticii, melodia calmă, senină.
FATA MORGANA
Un grup galopează prin nisipul fierbinte,
urmărit de arşiţi cu nori fumegând,
de sete, doar caii înhămaţi la căruţe,
prin spaţii de cactuşi ropotesc delirând.
Au rămas în urmă câţiva paşi pe o dună,
amorţit văzduhul se absoarbe sub gene,
prin trupul deşertic ce înghite speranţa,
aleargă pierdut donatorul de vreme.
POPAS ÎN TIMP
Îmi pun în vers simţirea, iar îngerii se miră,
aud rapsozi pe scena ce devora destine,
cu arii tălmăcite, născând fecunde rânduri,
mă strânge necuprinsul, adulmecând din mine.
VAMA POLONEZĂ DINTRE
Salut eternitatea captând secunde nude,
ca cioburi de lumină cad fulgii, în pereche,
se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,
în murmur de cristale c-o rânduială veche.
M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,
nu simt nicio durere, căci nu mai sunt în stare,
îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii
şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.
Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,
zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,
privesc spre cer să-mi cumpăr un dram de amintire
şi sunt înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.
ZĂRESC PRIN GEAM...
Zăresc prin geam, scriind pe file-ngălbenite,
potecile ce urcă înghesuit spre creastă,
martor îmi este cerul, judecător destinul,
culori necontrolate mă-mbie la fereastră.
Mi se hrăneşte gândul, dansând printre cuvinte,
se-nghesuie apusul pe trepte să se culce,
respir ades imagini, călătorii în versuri,
şi împletesc senzaţii într-o lumină dulce.
Suspin a neputinţă mărşăluind prin noaptea,
ce bântuie pământul supus azi de păcate,
fiind prea obosită, mă pierd în aşteptare,
prizonieră-n ora cu amintiri curbate.
Întind o palmă-n golul potecilor furate,
de paşii ce veghează contururi moi de stele,
dezbrac în taină cerul, să-mbrac eternitatea
cu umbre ce se frâng sub gândurile mele.
Mariana Moga înfăţişează între lectori avizaţi cu deschideri de prietenie un mesaj al hainelor regale.
