Administraţie

Vâlceanul Marian Florea, reales Preşedinte al Asociaţiei Administratorilor Publici din România

“Organizaţia oamenilor care schimbă România la nivel local” i-a avut ca invitaţi speciali pe Alexandru Cumpănaşu, Mihai Adrian Grosan şi prof. dr. Florin Nemţanu

Timp de 2 zile (17-18 decembrie 2016), Hotelul Eden din Predeal a fost gazda celei de a III-a ediţii a Forumului Naţional al Administratorilor Publici din România (AAPRO), organizaţie neguvernamentală, apolitică şi profesională, care militează pentru profesionalizarea actului de guvernare în relaţia administraţie publică-cetăţean, pentru dezvoltarea sustenabilă şi durabilă a comunităţilor locale.

Întâlnirea anuală a Administratorilor Publici de la toate nivelurile (comune, oraşe, municipii şi judeţe) a avut o agendă informală care a stârnit interesul participanţilor şi a devenit rapid una interactivă, în sală fiind prezenţi aproape 100 de administratori publici, sponsori, reprezentanţi ai gazdelor şi 3 primari, din afara judeţului Braşov.
Conferinţa a debutat din start la un nivel foarte ridicat, datorită primelor intervenţii, cele ale invitaţilor speciali: Alexandru Cumpănaşu, Preşedintele Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei şi Preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, Mihai Adrian Grosan, Directorul Direcţiei pentru Descentralizarea Administraţiei Publice din MDRAP şi prof. dr. Florin Nemţanu de la Universitatea Politehnică Bucureşti, care au prezentat realizările din ultima perioadă şi proiectele de viitor ale societăţii civile, administraţiei centrale şi mediului academic, în ce priveşte actul de guvernare locală, dezvoltarea mecanismelor de monitorizare şi evaluare ale performanţei administraţiilor locale, promovarea unor concepte inovative (cum ar fi smart city, mobilitatea urbană, etc) şi relaţia Asociaţiei cu ceilalţi parteneri instituţionali.
De asemenea, Preşedintele AAPRO, Marian Florea şi Prim-Vicepresedintele Bogdan Puşcasu au transmis mesaje şi informaţii importante referitoare la activitatea din ultimul an şi proiectele de viitor ale Asociaţiei.
Timp de câteva ore, fiecare dintre city / county manager din sală (unii dintre ei aflaţi la primul mandat) s-a prezentat, fiind expuse idei şi aspecte considerate esenţiale pentru sistem, dar şi soluţii, exemple de bună practică, iar în timpul liber rămas după lucrări fiind dezbătute - pe larg şi cu multe argumente - problemele, direcţiile şi soluţiile de descentralizare, de eficientizare a administraţiei publice din România şi de orientare spre cetăţean, însăşi raţiunea de a exista a oricărei administraţii.
Persoane din conducerea Asociaţiei şi câţiva administratori publici care au participat la întâlniri, conferinţe sau schimburi de experienţă în străinate, au adus în faţa participanţilor imagini, idei, soluţii, exemple de bună practică şi au făcut propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii AAPRO, după fiecare din aceste intervenţii urmând discuţii libere cu argumente pro şi contra, cum stă bine unei structuri asociative.
Nu au lipsit intervenţiile critice, la adresa structurilor centrale sau legislaţiei şi nici discuţiile centrate pe aspectele organizatorice interne sau referitoare la valorizarea şi mediatizarea poziţiei şi rolului acestuia în administraţia românească.

Dintre “temele pentru acasa” amintim :
• modificarea şi completarea legislaţiei în sensul că UAT-urile cu o populaţie minimă prestabilită (cel puţin oraşele şi municipiile) să aibă obligatoriu în organigrama poziţia de city-manager;
• modificarea numelui de “administrator public” (care poate crea confuzii şi contravine cu calitatea acestuia de manager) şi înlocuirea lui cu cel de city-manager (pentru oraşe), county-manager (pentru consiliile judeţene) şi community-manager (pentru comune);
• formularea de amendamente legislative şi proceduri care să îmbunătăţească funcţionarea binomului politic / administrativ şi absorbţia fondurilor europene de către UAT-uri.
Amintim aici că AAPRO este afiliată la International City / County Management Association (ICMA – organizaţia mondială cu aproximativ 10.000 de membri din peste 70 de ţări, cu care Asociaţia din România are acum şi un protocol de colaborare) şi membru observator al UDITE (Asociaţia Europeană)
În cadrul Forumului Naţional a fost actualizată componenţa Consiliului Director, pentru un mandat de patru ani: Preşedinte - Marin Florea, AP Maciuca, Vâlcea, Prim Vicepreşedinte - Bogdan Puşcaşu, AP Piatra Neamţ, Neamţ, Vicepreşedinte cu atribuţii de Secretar General – Marian Panait, AP Sinaia, Prahova, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare SV, Laurentiu Sanda, AP Turceni, Gorj, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare S, Larisa Mihai, AP Amara, judetul Ialomita, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare SE,Bogdan Mosescu, AP Medgidia, Constanta, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare NE, Valeriu Caragata, AP Consiliul Judetean Vaslui, Jud. Vaslui, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare NV, Călin Brânduşan, AP Cămârzana, Satu Mare, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare V, Dan Stoian, AP Consiliul Judetean Hunedoara, Deva, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare Centru, Miklos Gantz, AP Brasov, jud. Brasov, Vicepreşedinte regiunea de dezvoltare Bucureşti Ilfov, Nicolae Ghita.
Îi încurajăm pe toţi Administratorii Publici în funcţie să devină membri ai AAPRO - “organizaţia oamenilor care schimbă România la nivel local”.
Mai multe detalii despre ce este un City Manager (Administrator Public,cum este numit în legislaţia românească), despre Asociaţie şi activitatea ei, puteţi afla din pagina de internet a Asociaţiei: http://www.aapro.ro/index.php.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...