Studiul de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu ar trebui terminat până la finele acestui an, a declarat premierul Dacian Cioloş, aflat, joi, în vizită la Uzina Automobile Dacia de la Mioveni. “Acest proiect rămâne în priorităţile pe care le avem în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi. Avem şi finanţarea. Obiectivul nostru este să finalizăm studiul de fezabilitate, care, după cum ştiţi, din cauza modului defectuos cum el a fost gândit şi licitat de la început, a trebuit să prelungim contractul pentru finalizarea lui“, a declarat premierul Dacian Cioloş. Potrivit acestuia, obiectivul guvernanţilor este ca până la sfârşitul anului să fie terminat un studiu de fezabilitate „bun şi consistent“, care „să permită apoi un proiect tehnic“ şi construcţia autostrăzii astfel încât calendarul existent în Master Planul de transport să poată fi menţinut.
Totodată, proiectul de autostradă va fi şi parte a Legii Centenarului, care va avea o componentă de infrastructură prioritară pentru România, a adăugat Cioloş.
„Legea Centenarului va sublinia nu doar prioritatea acestor proiecte, dar şi un cadru instituţional administrativ care să permită accelerarea acestor proiecte de investiţii. Deci, din acest punct de vedere, întrebarea care se pune nu mai este dacă autostrada Piteşti - Sibiu va fi construită, ci cât de repede vom reuşi să finalizăm acest proiect, care este o prioritate”, a adăugat premierul.
Lucrările geotehnice din cadrul studiului de fezabilitate pentru autostrada Piteşti - Sibiu au fost începute în 2015, iar la finalul acestora vor începe lucrările propriu-zise.
Sibiu-Piteşti este una dintre cele mai aşteptate autostrăzi din România. Traseul porneşte de la capătul actualei autostrăzi Bucureşti-Piteşti şi va continua către Curtea de Argeş. De acolo porneşte către un nod rutier la Tigveni, unde se va intersecta cu Drumul Judeţean 678A, care leagă acum Curtea de Argeş de Râmnicu Vâlcea, prin E81, după care urcă spre Nord, spre satul Văleni. De acolo, traseul autostrăzii virează spre Vest, unde vor fi construite două tuneluri, de 500, respectiv 700 de metri lungime, după care traseul va intra pe Valea Oltului, la Călimăneşti, care practic va conecta şi Râmnicu Vâlcea la autostradă. Pe Valea Oltului urmează şi cea mai lungă succesiune de tuneluri de 600, 1.150, 1.400, 250, 250, 650 şi 2.800 de metri. Următorul nod rutier este în apropierea localităţii Racoviţa, după care drumul continuă pe Valea Oltului până la Boiţa, unde în viitor va fi construită legătura cu autostrada Făgăraş - Sibiu.
Următorul nod rutier este la Veştem, unde se intersectează cu actualul drum Sibiu-Braşov, după care se va realiza conexiunea cu actuala centură a Sibiului construită deja.
Administraţie
05.07.2016
Cioloş: Studiul de fezabilitate pentru autostrada Piteşti-Sibiu ar trebui terminat anul acesta
Lucrările geotehnice din cadrul studiului de fezabilitate au fost începute în 2015, iar la finalul acestora vor începe lucrările propriu-zise
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
05.12.2024
Drumuri noi în Bujoreni.20 de kilometri de asfalt proaspăt pe străzile din comuna vâlceană
Administraţie
03.12.2024