Opinii

 

Diana Farca: scriitor, leadership, într-o paradigmă culturală memorabilă

În timpul postmodern, vocile actoriale sunt din ce în ce mai rare, iar în timpul recent, în paradigma culturală românească, sunt diseminate. Diana Farca propune un discurs cultural germinat de bibliografiile metabolizate şi metamorfozele fişei de lectură, care devin stil, scriitură, sentiment livresc. Mă grăbesc să adaug: Diana Farca, autoarea volumului “La limită” (Editura Marineasa, Timişoara, 2015) cu o prefaţă de Alex. Ştefănescu este prezentă şi în publicistică. Scriitura autoarei o face să aibă o bună receptare în orizontul de aşteptare al celor care aşteaptă opinii elevate, exprimate memorabil (să ne referim şi numai la intervenţia prozatoarei în discuţiile despre educaţie). Romanul “La limită” al Dianei Farca este recomandat de Alex. Ştefănescu, printr-o prefaţă exactă, profesionistă. Daniel Cristea Enache a participat la mai multe lansări ale volumului “La limită”.
Lecturile autoarei determină strategiile scriiturii, care conţine ceea ce s-ar numi “adiaforia”, o rostire simplă, antrenantă, afectivă, dar cu ingredientele neutralităţii şi rafinamentul naturaleţii bine temperate. “Ritmul naraţiunii rămâne mereu alert”, afirmă Alex. Ştefănescu. Acţiunea curge în cavalcade unde povestea se înfiripă, înlăturând rezumatul nociv, prezent la alţi autori actuali. Ascultând-o pe Diana Farca rostind un discurs sau altul, citind romanul “La limită” observi imediat spaţiile masive, pe care le-ar putea umple autoarea, în romanul amintit fiind prezent doar începutul unui parcurs scriitoricesc valoros şi nu neapărat numai de succes.
Cartea “La limită” cuprinde poveşti de dragoste, istorie, ideologie, politologie, personaje de reţinut, în pagini juisante. Între personajele romanului amintim pe d-na Maria Popescu, copilul ei, Alexandru, bătrânul neamţ Albert von Guttenberg. Un loc, un topos, un sat al însingurării unde Maria şi Alexandru se întâlnesc cu Albert. Moment de sensibilitate, melancolii, elemente de melodramă. Alexandru îl găseşte pe bătrân când încerca să se sinucidă, salvându-i viaţa. Se leagă o prietenie, moment în parcursul ca artist al lui Alexandru, devenit pianist.
Tribulaţiile lui Albert sunt prezentate ca devenirea unui personaj rotund. “Moartea soţiei şi fetiţei lui Albert, într-un accident de maşină, are ceva zguduitor”, remarca Alex. Ştefănescu. Apoi Albert se întâlneşte cu Alexandru, îi dă lecţii de pian, ajutându-l să se formeze, apolinic prin incantaţia sunetului din muzica simfonică.
Cartea conţine şi momente de viaţă erotică, într-o senzualitate directă. Secvenţe din cotidianul dinainte de 1989 şi după. Diana Farca narează aproape visceral întâmplări din nefericitele momente ale existenţei personajelor. Visceral însemnând aici o autenticitate ofensivă. Diferenţa dintre Diana Farca şi, să zicem, Ioana Bradea din “Băgău”, iar dintre Diana Farca şi Eugen Şerbănescu “După-amiază cu o nimfomană pe vârful muntelui Parâng” ţine de experienţa scriiturii şi, vom vedea, de nuanţele şi interstiţiile codului cultural.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...