Sport

Pandurii Tg. Jiu se reuneşte fără antrenor principal

Calificaţă în Liga Europei, gorjenii se vor reuni marţi, la Hotel Grand Phoenicia din Bucureşti, miercuri fiind programată vizita medicală

La reunirea lotului vor fi prezenţi jucătorii rămaşi sub contract cu Pandurii Târgu Jiu, dar şi o serie de 5-6 tineri jucători de la echipa a doua, Pandurii II. Pe data de 15 iunie este programată vizita medicală, la INMS.

Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a programat pentru perioada de pregătire din această vară două stagii de pregătire în Slovenia, după următorul program: 16 – 26 iunie: Maribor (Hotel Habakuk Maribor); 29 iunie – 9 iulie: Moravske Toplice (Hotel Vivat).
În primul stagiu de pregătire de la Maribor, programul va fi axat pe antrenamente specifice acestei perioade cu accent pe pregătirea fizică, urmând să fie perfectat şi un joc amical la finalul perioadei de pregătire, un joc de acomodare cu un adversar mai slab cotat.


Cel de-al doilea stagiu de pregătire şi verificare, la Moravske Toplice, va pune accent mai ales pe meciurile de verificare. Pandurii va disputa patru meciuri amicale cu formaţii puternice aflate la pregătire în zonă în această perioadă. Datele de disputare a meciurilor amicale şi numele adversarilor se vor anunţa după ce se vor semna contractele cu aceste formaţii.
Faţă de sezonul trecut, Pandurii a pierdut deja o serie impresionantă de jucători: Mingote, Ropotan, Ciucur, Nicoară, Răduţ, Vasco, Antal sau Wellington, dar şi Săpunaru şi-au încheiat contractele cu Pandurii. Este posibil în perioada următoare ca şi alţi jucători din lotul pandurilor să plece, Ioan Hora fiind jucătorul cu cele mai mari şanse de-a fi vândut în această vară. Lech Poznan negociază de ceva timp cu Pandurii, aşa că mutarea se poate face în cel mai scurt timp.
Oficialii clubului gorjean trebuie să rezolve avalanşa de memorii depuse la FRF, după ce atacantul Carlos Wellington a câştigat deja procesul, iar Mingote, Vasco Fernades, Pleaşcă şi Grecu au depus şi ei actele pentru a-şi primi banii, sentinţa urmând a se da pe data de 22 iunie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...