Sute de voluntari au participat la acţiunea de ecologizare a mai multor zone din Râmnicu Vâlcea

 
 
 
 

Simulare de explozie urmată de incendiu la un operator economic din localitatea Şimian

 
 
 
 

Constantin Rădulescu: Am dat startul lucrărilor pe unul dintre cele mai frumoase drumuri ale Vâlcii!

 
 
 
 

O familie din Olt vinde pâine pe vatră, cu reţetă tradiţională

 
 
 
 

Pandurii premiaţi la NATO Challenge

 
 
 
 

Autospecială pirotehnică, achiziţionată de ISU Olt

 
 
 
 

Mesajul adresat de preşedintele CJ Dolj la ceremonialul organizat cu prilejul celebrării Zilei NATO

 
 
 
 

Un nou premiu naţional câştigat de compania de transport de călători ETA SA

 
 
 
 

Primăria Craiova primeşte din nou fonduri europene pentru investiţii

 
 
 
 

23 de vârstnici au fost premiaţi la intrarea în ”Clubul Nonagenarilor”

 
 
 
 

Creşte numărul celor care aruncă pe jos coji de seminţe şi mucuri de ţigară, dar şi numărul amenzilor acordate acestora de poliţiştii locali

 
 
 
 

Sute de voluntari vor participă sâmbătă, 6 aprilie, la o acţiune de ecologizare a mai multor zone din Râmnicu Vâlcea

 
 
 
 

Ministrul Turismului a participat la deschiderea oficială a Hotelului Ramada din Râmnicu Vâlcea

 
 
 
 

Doi soţi din Craiova fac artă pe lemn

 
 
 
 

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vâlcea a început cea de-a cincea etapă de finanţare a lucrărilor de cadastru general

 
 
 
 

32 de percheziţii în Olt, la cămătari şi proxeneţi

 
 
 
 

Leonardo Badea: ASF, un adevărat furnizor de educaţie financiară

 
 
 
 

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului marcată şi la Râmnicu Vâlcea

 
 
 
 

Ziua Instituţiei Prefectului, sărbătorită pentru prima dată şi la Vâlcea

 
 
 
 

Prefectura Vâlcea, vizitată de specialişti din cadrul Afacerilor Civile aparţinând armatei SUA (Civil Affairs)

 
 
 
 

Cristian Buican: PSD-ALDE continuă măsurile de distrugere a economiei româneşti

 
 
 
 

Imagini şocante într-un spital din Craiova