Luni, 29 februarie, la Muzeul Olteniei din Craiova, a avut loc Consultarea regională despre modificările propuse cadrului legislativ în domeniul tineretului şi metodologiei de finanţare ONGT/ONGS, organizată cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Dolj şi a Muzeului Olteniei. Societatea Civilă din Râmnicu Vâlcea a fost reprezentată, printre alţi invitaţi, de preşedintele Fundaţiei Judeţene de Tineret, Ovidiu Udrescu, şi de Bogdan Ţigaret, preşedintele Centrului pentru prevenirea Accidentelor de circulaţie şi de Muncă. “Ieri s-a încheiat caravana consultărilor regionale despre cadrul de tineret în România, la Craiova, unde au fost invitaţi 50 de participanţi din regiunea Sud-Vest. Am prezentat şi noi observaţii şi ne-am notat cam tot ce s-a dezbătut. Ovidiu Udrescu a adus, din punctul meu de vedere, cel mai important amendament, privind finanţarea asociaţiilor de tineret”, ne-a declarat Bogdan Ţigaret. La rândul său, Ovidiu Udrescu a explicat că există în proiectul de modificare, câteva situaţii bizare, în care autorităţi publice pot fi, deopotrivă, şi entităţi finanţatoare şi finanţabile. “Parte dintre propunerile de modificare trebuie s[ suporte amendamente atâta timp cât dorim ca ONG-urile să nu fie viciate în ceea ce priveşte funcţionarea şi modalitatea de a dezvolta proiecte pentru tineri. După adoptarea legii, atât timp cât experţii practicieni nu-şi spun punctul de vedere, este prea târziu”, susţine preşedintele FJT Vâlcea.