PSD îl propune pentru postul de premier pe viceguvernatorul BNR Liviu Voinea, a anunţat liderul social-democrat, Liviu Dragnea, luni seară, în urma consultărilor cu preşedintele Klaus Iohannis. „Ne-am gândit la domnul Liviu Voinea, care îndeplineşte atât criteriile de integritate, cât şi criteriile de expertiză, care se bucură de credibilitatea unor instituţii financiare importante, care are experienţă în acest domeniu. Am avut astăzi o discuţie cu guvernatorul BNR care m-a asigurat că, dacă Liviu Voinea va fi nominalizat, va avea tot sprijinul BNR”, a spus Liviu Dragnea, în urma consultărilor.
Preşedintele Iohannis a spus că i se pare o propunere rezonabilă, potrivit lui Dragnea, dar şeful statului a subliniat că la finalul consultărilor va face propunerea pe care o consideră el.
Liviu Voinea este viceguvernator BNR şi membru al consiliului de administraţie al Băncii Naţionale, din 2014. În perioada 2012-2014 a fost mebru al Cabinetului Ponta, ocupând funcţia de ministru delegat pentru Buget. Anterior, a fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, activităţi şi responsabilităţi în domeniul politicilor fiscale.