Prin votul unanim al aleşilor, vineri, 31 iulie, Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea a aprobat asocierea cu Consiliul Local Budeşti pentru realizarea drumului de acces către un teren pe care compania Faurecia va construi o fabrică ce va crea minim 1.200 de locuri de muncă. Conform hotărârii, CJ contribuie cu 300.000 lei, iar CL Budeşti contribuie cu 13.795 lei. Este posibil ca tot CJ să suplimenteze suma cu care contribuie, în funcţie de costurile cu introducerea utilităţilor necesare, dacă nu se vor găsi fonduri suficiente la bugetul local al comunei Budeşti.
Conform surselor noastre, în toamna acestui an ar putea fi inaugurată prima hală a noii fabrici. Conducerea Faurecia a ales comuna de la sud de Râmnicu Vâlcea pentru că este traversată în prezent de E 81, foarte aproape de viitorul amplasament al autostrăzii Sibiu-Piteşti (aproximativ 20 de km) şi relativ aproape de principalii producători autohtoni de autoturisme, Dacia Renault Mioveni şi Ford Craiova.
Faurecia este o companie franceză producătoare de componente auto, controlată de producătorul de autoturisme PSA Peugeot Citroen. În România, grupul francez deţine: Euro Auto Plastic Systems (Euro APS) Mioveni, (componente interioare) şi Faurecia Tălmaciu (scaune şi accesorii).