Handbalista croată Danijela Mistric (26 ani) a ajuns duminică la Vâlcea, iar mâine va participa la primul antrenament cu HCM. Croata evoluează ca inter stâng, are 1,81 metri şi a fost vizionată pe casete şi de noul antrenor, Constantin Ştefan. ”Mistric este deocamdată în probe. Nu vom mai lua nicio străină, fără ca întâi să dea probe”, a anunţat preşedintele clubului, Toma Pleşa.
În prima parte a sezonului trecut, Danijela Mistric a evoluat în Ungaria, la Szeged, şi apoi, din iarnă, a ajuns în Turcia, la Ankara. Conducerea clubului vâlcean mai discută şi cu doi interi din campionatul intern.






