Fanii din Brigada Zăvoi au luat foc ieri, după atitudinea flegmatică a antrenorului Dumitru Muşi, care i-a informat pe fani că ”obiectivul echipei este calificarea la baraj”.

Liderul fanilor, Constantin Tâlvănoiu a explicat că îi reproşează antrenorului rezultatele negative din deplasări, acolo unde HCM a câştigat doar la Tg.Mureş. ”Suntem nemulţumiţi de rezultatele din deplasări, am pierdut la Constanţa, la Cluj...Noi ne-am manifestat decent, am cerut doar demisia antrenorului. Îi reproşăm comportamentul faţă de fete, le înjură mereu la antrenamente, jucătoarele vin şi se plâng de acest lucru. Antrenorul Muşi a fost adus pentru intrarea HCM-ului în play-off, dar echipa merge tot în play-out, este un an pierdut degeaba. Noi am vrut ca prin aceste scandări să creăm un şoc la echipă, aşa cum a spus şi conducerea că doreşte când au demis-o pe Simona Gogârlă, după un joc amical. Vom cere demisia lui Muşi după fiecare joc pe teren propriu, el a venit să ne spună ce performanţe avea acum 20 de ani, dar noi trăim în prezent. Vâlcea are o tradiţie în handbal, e ruşinos să mergem la baraj şi să ne întreacă Ploieştiul” a declarat Constantin Tâlvănoiu.

Şeful galeriei vâlcene a fost nemulţumit şi de intervenţia primarului Gigi Matei. ”Primarul ne-a făcut milogi. Nu este echipa sa, este echipă susţinută din banii publici, nu sunt banii săi personali. Soţia sa, fosta mare jucătoare Edit Matei a venit să ne spună că ne vindem pe o bere, nici când era Oltchimul, nu am fost jigniţi în acest mod. Vâlcea are o tradiţie în handbal, e ruşinos să mergem la baraj şi să ne întreacă Ploieştiul”.