Senatorul PDL, Dorel Jurcan a declarat azi că organizaţia de Vâlcea va respecta decizia ce a fost luată marţi, în cadrul Colegiului Director Naţional, de a nu participa la vot pe data de 29 iulie. Şeful democrat liberalilor vâlceni susţine că îi va convoca pe colegii săi în şedinţa Colegiului Director Judeţean pentru a le cere şi lor să nu se prezinte la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
„Nu o să mă duc la vot.Nu e ceva ce mi s-a impus, dar vom respecta o decizie luată în cadrul partidului.Am vorbit deja cu colegii mei şi în cadrul unei şedinţe îi vom informa pe toţi că nu trebuie să ne prezentăm la vot”, spune Dorel Jurcan.






