Astfel, se formează patru locuri libere, iar după retragerea Coronei, devin cinci locuri libere în Liga a II-a. Aceste cinci locuri vor fi ocupate conform articolului 19 din ROAF, de către retrogradatele cu cel mai bun punctaj la final de play-out. Cum Universitatea Craiova nu mai există, cele cinci echipe ar putea fi toate cele retrogradate din cele două serii la capătul acestui sezon! Ar fi o şansă imensă pentru Minerul Motru, care nu a demonstrat însă în acest sezon că poate face faţă rigorilor eşalonului secund. O altă problemă o reprezintă UTA, care a fost neprogramată pentru a doua oară consecutiv şi ar trebui exclusă din campionat la următoarea şedinţă a Comisiei de Disciplină. Arădenii fac eforturi pentru reprogramarea jocului, aflând faptul că ar putea rămâne în eşalonul secund.
Poate mai corect ar fi şansa unui ”baraj” între ocupantele locurilor 2 din Liga a III-a, multe dintre acestea având stabilitate financiară pentru a juca în eşalonul secund.