Procurorul mehedinţean Constantin Şopalcă, care la sfârşitul săptămânii trecute a suferit o intervenţie chirurgicală la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, va fi externat în câteva zile, starea de sănătate a acestuia fiind bună. Potrivit unor surse medicale, procuror de la DIICOT Mehedinţi, Constantin Şopalcă, se simte bine. În cursul zilei de vineri a fost mutat de la terapie intensivă într-un salon, iar săptămâna aceasta va fi externat. Magistratul a avut alături în aceste zile mai mulţi poliţişti din structurile DGA, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi Frontieră, poliţişti care i-au fost alături de-a lungul timpului atât din punct de vedere profesional cât şi colegial. Constantin Şopalcă este procurorul care în ultimii ani a soluţionat cele mai grele dosare de evaziune fiscală şi spălare de bani instrumentate de DIICOT - Biroul Teritorial Mehedinţi. El este considerat cel mai eficient şi de temut procuror din Mehedinţi. Când cad pe mâna procurorului Şopalcă tremură ca varga şi ştiu că nu mai au nicio şansă infractori violenţi, ţigani de la Strehaia evazionişti, politicieni, bogătaşi, toţi cei care încalcă legea, indiferent de poziţia lor socială. Procurorul Constantin Şopalcă nu va ieşi la pensie cum visează unii, ci îşi va continua activitatea, instrumentând cele mai grele dosare la DIICOT Mehedinţi.