Fostul mare portar al Universităţii, Silviu Lung, a fost implicat săptămâna trecută într-un accident de circulaţie grav, produs la Radovani, soldat cu decesul unei persoane, Constantin Niţu şi rănirea celor doi copii ai victimei. Vina accidentului îi aparţine în totalitate lui Lung, care a depăşit într-o curbă, în condiţii de ceaţă.
„Durerea cea mai mare este că a murit un om, iar lucrul acesta mă afectează foarte mult. Mă bucur că fetiţa este mai bine, o să mă duc când o să pot să o vizitez. Îmi pare nespus de rău pentru că în viaţă am încercat să fac numai bine şi a fost acum accidentul acesta şi îmi pare foarte rău”, spune Silviu Lung. Va fi deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar Lung poate ajunge la închisoare.