Liberalul Cătălin Ştefan Rotea a fost numit prefect al judeţului Olt, conform unei hotărâri aprobate de Guvern, înlocuindu-l astfel pe Eugen Ionică, care exercita funcţia cu caracter temporar. Hotărârea de numire a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial. Tot miercuri a fost publicată în Monitorul Oficial o hotărâre de numire a unui alt liberal, Vasile Drăguşin, în funcţia de subprefect al judeţului Gorj, în locul lui Sorin-Gabriel Arjoca. Hotărârea fusese aprobată de Guvern la finalul lunii iunie. Prfectura Gorj este condusă de Ion Claudiu Teodorescu, fostul şef de cabinet al premierului Victor Ponta.