Piaţa de capital din România a avut o evoluţie pozitivă în primul semestru al acestui an, într-un context economic intern dificil şi într-un mediu internaţional marcat de incertitudine.

Indicele BET a avansat cu 32,93% în primele şase luni, iar numărul total al tranzacţiilor la BVB a crescut cu 56,24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dincolo de aceste cifre, important este faptul că piaţa a continuat să atragă interes, să îşi extindă activitatea şi să îşi consolideze rolul în arhitectura financiară a economiei.

Evoluţia din primul semestru trebuie privită însă cu măsură. Economia României rămâne expusă unor presiuni importante, de la inflaţie şi costuri de finanţare până la efectele unui context geopolitic imprevizibil. Tocmai într-un asemenea mediu, calitatea unei pieţe se vede şi în capacitatea sa de a funcţiona ordonat, transparent şi predictibil.

Pentru ASF, prioritatea rămâne consolidarea unei pieţe de capital credibile şi stabile, capabile să susţină investiţiile, să ofere companiilor alternative reale de finanţare şi să transforme interesul investitorilor într-o participare de durată.

Raportul ASF privind evoluţia pieţei de capital în primul semestru al anului 2026 poate fi consultat aici - https://shorturl.at/hx6W9