O mutare curajoasă pe o tablă de foc

Meciul de la Bistriţa din TeraPlast Arena a fost abordat cu deplina conştientizare a bătăliei aspre ce o aştepta pe SCM Râmnicu Vâlcea pe terenul unei echipe de Liga Campionilor. Dincolo de faima adversarului, obiectivul principal a rămas neschimbat: smulgerea unui rezultat pozitiv dintr-un fief considerat aproape inexpugnabil.

Determinarea vâlcencelor a dictat ritmul în debutul partidei. Poarta a funcţionat la parametri înalţi, apărarea părea ca un zid de beton. Pe semicerc, pătrunderile au tăiat decisiv defensiva din Bistriţa. Schema tactică a dat roade, Vâlcea a condus cu 2-3 goluri diferenţă până în minutul 24, când gazdele au egalat scorul pe tabelă pentru prima dată în meci.

Ritmul vâlcencelor a fost dictat de sclipirile coordonatoarei Grace Zaadi.

În ciuda ezitărilor şi greşelilor din atac, defensiva vâlceană a rămas în picioare, alimentată de energia norvegiencei June Krogh, ale cărei parade formidabile au oferit încredere întregii echipe.

Regretele de la pauză şi factorul invizibil

Ocaziile mari s-au răzbunat însă înainte de vestiare. Risipirea cu uşurinţă a situaţiilor de „unu la unu” de la 6 metri şi ratările de la linia de 7 metri, conjugate cu un arbitraj mult prea „discret” în momentele-cheie, au blocat desprinderea oaspeţilor. Un avantaj meritat de 3-4 goluri ar fi prăbuşit moralul gazdelor, mutând întreaga presiune în tabăra Gloriei şi schimbând radical destinul meciului.

Coşmarul din repriza secundă şi asediul Bistriţei

Partea a doua a expus însă faţa necruţătoare a handbalului de elită. Mecanismul de apărare al Vâlcii s-a gripat, agresivitatea a dispărut, iar poarta nu a mai găsit nicio paradă salvatoare. Lipsa de reacţie a declanşat un forcing devastator al Bistriţei, care a pedepsit fiecare breşă cu o serie incredibilă de 10 atacuri consecutive finalizate cu gol, distanţându-se rapid la un ecart sever de 7 goluri.

Chiar şi în faţa acestui uragan, Vâlcea a refuzat să capituleze, demonstrând o determinare demnă de admirat. De pe bancă, Florentin Pera a mutat continuu pe tabla tactică, schimbând sistemele pe ambele faze.

Motorul echipei de start. Schimbări ineficiente şi erori individuale

Grace Lydia Zaadi Deuna a fost motorul echipei, un veritabil „creier” pe semicerc. A recuperat, a distribuit pase laser şi a scuturat plasa adversă cu aruncări ucigătoare.

Aflată într-o zi fastă, evoluţia franţuzoaicei a fost însă umbrită de alternanţe supărătoare, în special la capitolul paselor cu podeaua.

Pivotul de fier al SCM Râmnicu Vâlcea

Maria Lykkegaard a făcut un joc excelent şi a fost o luptătoare aprigă atât în atac, cât şi în apărare, atingând eficienţa maximă cu 5 goluri marcate din 5 aruncări!

La mulţi ani cu... eliminare: Smits lasă echipa în inferioritate şi este... „uitată” pe bancă!

Schimbările nu au menţinut intensitatea dorită. Într-o coincidenţă nefericită, chiar în zi aniversară (La mulţi ani cu sănătate!), Inger Paulien Esther Smits a greşit nepermis pentru experienţa sa atât în atac, cât şi în apărare, lăsându-şi echipa în inferioritate numerică în aceeaşi fază de joc.

Şi acum, o întrebare legitimă pentru onorabilul staff tehnic: dispunem cumva în lot de o înlocuitoare mai valoroasă şi mai cizelată de experienţă, capabilă să o condamne pe Smits la o binemeritată şi prelungită meditaţie pe banca de rezerve, măcar până la mântuitorul fluier final?

Stoica şi Arntzen departe de forma care le-a consacrat

La rândul ei, Angela Ştefania Stoica, aflată într-o eclipsă de formă prelungită, a căutat pătrunderi sinucigaşe în loc să uzeze de aruncările de la distanţă. De asemenea, inexplicabil, Emilie Hegh Arntzen a avut o zi cenuşie, departe de renumele său.

Ratări decisive şi lipsă de concentrare

La Bistriţa, Zoë Sprengers Inger Paulien Esther Smits, Angela Ştefania Stoica Elena-Cristina Florica şi Emilie Hegh Arntzen nu au reuşit să marcheze. Fără îndoială, ratările monumentale din poziţii ideale, în special cele de „unu la unu”, au turnat plumb în picioarele echipei.

Extrema stângă Elena-Cristina Florica a irosit chiar trei şanse, preferând la una dintre faze o boltă spectaculoasă în bară în locul unui şut sănătos, bine plasat.
Nici de la linia de 7 metri concentrarea nu a fost maximă, SCM Râmnicu Vâlcea înregistrând nu mai puţin de 4 ratări: Sarah Johanna Dekker - două, Tuva Høve Ulsaker şi Julia Monika Maidhof, câte una. Total neaşteptat, extremele vâlcencelor au avut o contribuţie modestă având în vedere potenţialul lor, irosind ocazii de gol importante în economia jocului.

Pera: „Lipsa ritmului competiţional ne-a costat scump în repriza secundă”

„Amânarea acestei partide nu ne-a avantajat deloc. Am fost obligaţi să stăm 12 zile fără meci oficial, iar lipsa ritmului competiţional ne-a costat scump în anumite momente, în special pe parcursul reprizei secunde.

Sunt totuşi mulţumit că am reuşit să marcăm 30 de goluri pe terenul unei echipe atât de puternice. Este o performanţă notabilă, mai ales în condiţiile în care am mai ratat încă 7 sau 8 situaţii clare de «unu la unu».

În egală măsură, îmi doresc să văd mult mai multă determinare în faza defensivă; acolo avem nevoie de o atitudine cu adevărat combatantă. Avem aspecte clare pe care trebuie să le îmbunătăţim prin muncă, zi de zi, la antrenamente. Trebuie să păstrăm neapărat lucrurile pozitive pe care le-am arătat la Bistriţa, să corectăm urgent ceea ce nu a funcţionat şi să ne pregătim cât mai bine pentru următoarele jocuri din calendar.

Le mulţumesc din suflet membrilor galeriei şi tuturor celor care au făcut această deplasare lungă la Bistriţa, precum şi celor care ne-au susţinut din faţa ecranelor, de acasă. Sprijinul lor constant este extrem de important pentru noi şi ne dă puterea să mergem înainte.”

Raza de lumină de pe bancă

Marie-Helene Sajka, măritată DuBose, a o rază de lumină de pe banca SCM-ului. Introdusă în repriza a doua, franţuzoaica a făcut spectacol. A marcat patru goluri din tot atâtea încercări. Reuşita personală, în fapt a meciului, a fost o pirueta de balerină autentică, prin care a marcat un gol foarte spectaculos. Interul dreapta nu s-a oprit aici. A destabilizat defensiva cu pătrunderi curajoase şi a obţinut lovituri de la 7 metri. În plus, a livrat pase utile spre extremă. DuBose promite evoluţii excelente şi un plus uriaş pentru echipă.

Forţa de atac a Bistriţei

Bistriţa a replicat prin două guri de foc letale. Danila So Delgado a fost de neoprit, o forţă a naturii care a destabilizat complet defensiva vâlceană, fiind declarată omul meciului după o ploaie de 10 goluri din 14 aruncări. De la distanţă, de pe semicerc şi de la 7 metri, Valeriia Reichert a declanşat bombardamentul, înscriind şapte torpile decisive din 8 încercări, din care 3 goluri de la 7 m, cu o singură ratare.

Arbitraj permisiv şi defensivă la limită

În defensivă, în special Lorena Ostase, Lara Gonzalez Ortega, Danila So Delgado şi Mayuko Fujita au practicat un joc la limita faultului nesportiv. Acesta a fost sancţionat rareori, doar de „ochii lumii”, fiind tolerat mult prea uşor de către „fluieraşi”.

Revederi de foc: Ex-vâlcencele care au destabilizat angrenajul lui Pera

Un punct de atracţie deosebit al încleştării de la Bistriţa l-a reprezentat duelul cu fostele componente ale echipei din Râmnicu Vâlcea, jucătoare care cunosc perfect filosofia tactică a clubului vizitator. Din păcate pentru fanii vâlceni, aceste revederi au lăsat un gust amar, fostele vâlcence devenind principalele arme ale Gloriei.

Daciana Hosu a fost de-a dreptul monumentală (10 parade din 32 aruncări), ferecând poarta Bistriţei în momentele în care Vâlcea părea capabilă să reintre decisiv în meci. Intervenţiile sale de excepţie au anihilat moralul atacului oaspeţilor. Pe extremă, japoneza Asuka Fujita (4 reuşite) le-a făcut zile negre fostelor coechipiere; viteza sa uluitoare, execuţiile precise şi un joc de o agresivitate extremă - care i-a atras şi o eliminare temporară de 2 minute - au destabilizat complet flancul defensiv vâlcean.

Singura care nu a lăsat urme pe parchet a fost Corina Elena Romina Lupei, extrema stângă fiind menţinută pe banca de rezerve pe tot parcursul celor 60 de minute.
Arbitraj cu gust amar şi faulturi tolerate

Arbitrajul ne-a lăsat un gust amar, fiind discret spre parşiv. A fragmentat atacurile SCM Râmnicu Vâlcea exact în potenţialele momente de desprindere. A dictat lovituri de la 7 metri uşoare pentru gazde şi a trecut cu vederea intrările dure, repetate, la semicerc ale bistriţencelor. De asemenea, a ignorat o parte din repunerile de la centru neregulamentare ale Gloriei. În aceste condiţii, gestionarea tensiunii de pe bancă a cedat, antrenorul Florentin Pera încasând un avertisment în finalul primei părţi.

Meritoriu este că SCM Râmnicu Vâlcea nu a capitulat, banca a căutat soluţii tactice permanent, sistemele de joc au fost modificate pe ambele faze, iar toate cele 16 jucătoare de pe bancă au fost introduse pe teren pentru a primi o şansă de a lupta.

Respect total în tribune

Dincolo de duritatea încleştării şi cele petrecute pe parchet, spectacolul din tribune a fost total. SCM Râmnicu Vâlcea a fost primită cordial în moderna şi superdotata TeraPlast Arena, iar foştii echipieri ai Gloriei (antrenorul Florentin Pera, interul Ştefania Stoica şi pivotul Tamires Morena de Araujo Frossard) au fost aplaudaţi la scenă deschisă.

Galeria gazdelor a oferit şi un moment de o sportivitate rară, afişând un banner uriaş de apreciere pentru fanii vâlceni care au parcurs sute de kilometri pentru a ajunge la ora meciului la Bistriţa. Înscrisul „Respect celor care fac deplasări!” a unit întreaga sală în aplauze, demonstrând că rivalitatea rămâne strict una sportivă.

Circul cu ecuson: Pixul transformat în vuvuzelă

O notă exotică a serii a fost oferită de masa oficială a presei, unde purtătorii de ecusoane au abandonat instantaneu pixurile pentru a se manifesta ca nişte ultraşi veritabili ai Gloriei. Cu vocalize nepermise şi un entuziasm provincial, aceşti „analişti” au transformat masa presei într-o anexă zgomotoasă a peluzei. Pentru aceşti figuranţi ai jurnalismului, ecusonul nu reprezintă o responsabilitate profesională, ci doar un bilet gratuit la lojă, unde obiectivitatea este complet eclipsată de sindromul microbistului urlător. Obiectivitatea este un concept mult prea abstract pentru aceşti indivizi; ei nu vin să relateze un meci, ci să îşi descarce frustrările din fotoliul de acasă direct în timpanele delegaţilor oficiali. Este o formă ieftină de servilism local. Păcat, Bistriţa!

Caseta tehnică

SCM Râmnicu Vâlcea: Grace Lydia Zaadi Deuna 8 goluri din 12 aruncări, Maria Lykkegaard 5/5, Julia Monika Maidhof 5/8, Marie-Helene Sajka (DuBose) 4/4, Sarah Johanna Dekker 4/9, Asma Elghaoui 2/2, Tamires Morena De Araujo Frossard 1/1, Tuva Høve Ulsaker 1/3, Amalie Wulff Nielsen, Zoë Sprengers 0/1, Inger Paulien Esther Smits, Angela Ştefania Stoica 0/2, Elena-Cristina Florica 0/3, Emilie Hegh Arntzen.

În poartă, norvegianca June Cecilie Krogh a avut parade la 41 şuturi expediate de bistriţence, iar Ioana Raluca Kelemen 0/6.

Arbitrii: Ionuţ Cazan şi Gesur Suliman, Bucureşti.

Observator FRH: Marius Brumaru, Adjud, Vrancea.