Timpul regăsit: O punte între generaţii la Râmnic
Trecutul şi prezentul s-au strâns în braţe la Râmnicu Vâlcea, joi, 10 septembrie 2026.
Memoria a învins din nou timpul în cadrul celei de-a 24-a sesiuni a Centrului de Studii Medievale şi Premoderne „Antim Ivireanul”. Sala „Episcop Iosif Gafton” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului a devenit gazda primitoare a Secţiunii „Ateneul artistic Gheorghe Popescu-Vâlcea”.
Între pereţii săi încărcaţi de istorie, s-a consumat un moment de o rară sensibilitate, definit în întregime de o caldă emoţie familială.
Datorie de suflet: Memoria unui reper cultural şi spiritual
În acest spaţiu de înaltă ţinută culturală şi spirituală, istoria şi datoria de suflet s-au contopit într-o mărturisire unică, reamintindu-ne că adevăratele valori nu mor niciodată.
Întregul demers a fost ghidat de dorinţa firească de a onora şi de a păstra vie memoria lui Gheorghe Popescu-Vâlcea, un reper incontestabil al culturii şi credinţei noastre străbune.
Dincolo de funcţii: Perspectiva inedită a unui om de stat
Cunoscut pentru cariera sa lungă în administraţia publică, vâlceanul Dumitru-Nicu Cornoiu a oferit o perspectivă inedită.
Fostul prefect şi secretar de stat, recunoscut ca expert în probleme de formare şi ocupare a forţei de muncă, a lăsat la o parte rigoarea instituţională pentru o evocare profund personală.
Din postura de nepot, el a conturat cu o sensibilitate deosebită portretul bunicului său.
Dumitru-Nicu Cornoiu a readus la viaţă atât parcursul biografic, cât şi realizările profesionale ale eminentului teolog şi istoric de artă.
Click pentru imagine
Rădăcini adânci în pământul sfânt
Născut la 9 august 1912 în localitatea Copăceni, judeţul Vâlcea, şi trecut la Domnul la 7 aprilie 1998, Gheorghe Popescu-Vâlcea a purtat de-a lungul întregii sale existenţe pecetea locurilor natale.
Identitatea sa s-a plămădit din spiritualitatea profundă a zonei, transformându-l într-un apărător neobosit al credinţei străbune.
Destinul cărturarului, întins pe parcursul aproape a unui veac de încercări, rămâne o pildă vie de verticalitate morală şi devotament faţă de cultura românească.
Sufletul salvat prin vers şi rugăciune
Gheorghe Popescu-Vâlcea rămâne un simbol absolut al rezistenţei, un spirit pe care zidurile reci ale Aiudului nu l-au putut îngenunchea în cei 16 ani de aspră pătimire.
Condamnat ca deţinut politic la 20 de ani de muncă silnică pentru curajul opoziţiei sale, el a purtat cu demnitate lanţurile unui calvar ce a străbătut temniţele de la Jilava, Văcăreşti, Lugoj, Aiud şi Gherla.
Destinul atins de harul sfinţilor noştri români
Dincolo de titlurile academice şi de rigoarea cercetării, Gheorghe Popescu-Vâlcea, acest bunic de legendă i-a lăsat nepotului său o moştenire ce transcende hotarele pământeşti, deschizându-i porţile unei lumi luminate de har.
Prin intermediul său, Dumitru-Nicu Cornoiu a primit darul nepreţuit de a cunoaşte, aievea, doi uriaşi stâlpi ai Ortodoxiei noastre, astăzi trecuţi în rândul sfinţilor: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cel numit cu evlavie „Sfântul Ardealului”, şi Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, dascălul rugăciunii şi al teologiei profunde.
Această legătură de suflet, pecetluită sub aripa ocrotitoare a bunicului, nu a fost o simplă întâmplare istorică, ci o binecuvântare cerească revărsată peste destinele lor, o punte de foc spiritual care obligă, înalţă şi sfinţeşte memoria sângelui.
Peste ani şi generaţii, un gest a rămas înscris în destinul familiei ca o pecete sacră: bunicul a clădit o punte de har peste generaţii, oferindu-i nepotului şansa rarisimă de a primi binecuvântarea marelui Patriarh Iustinian.
Din răceala şi singurătatea celulelor, teologul a transformat suferinţa brută în vers mântuitor, lăsând posterităţii volumul de 64 de pagini „Cuvinte din temniţă”.
Creaţia sa reprezintă o hartă a supravieţuirii prin credinţă, în care dorul de libertate şi dragostea de Dumnezeu au învins definitiv sârma ghimpată a unui regim opresiv.
O epopee spirituală în 243 de catrene
Piesa de rezistenţă a acestui volum o constituie, fără îndoială, amplul poem „Cîntarea ţării”, o frescă lirică monumentală întinsă pe parcursul a nu mai puţin de 243 de catrene.
Despre această capodoperă a mărturisirii, acad. pr. prof. Dumitru Stăniloae sublinia în scrisoarea-prefaţă a cărţii că este „o adevărată epopee spirituală a vieţii istorice, ca şi a ambianţei spaţiale transfigurate aşa cum le-a trăit poporul român”.
Poetul parcurge veacurile de jertfă dinspre Pontul Euxin şi umbra Apostolului Andrei până la Dunărea lui Traian, transformând geografia fizică într-un teritoriu sfinţit de moaştele străbune.
Lumina manuscriselor: Tezaurul bizantin salvat de Gheorghe Popescu-Vâlcea
Dincolo de parcursul său biografic, evocarea a pus în valoare destinul sclipitor al unui cercetător de talie internaţională, şcolit la Strasbourg şi Paris.
Ca reputat bizantolog şi istoric de artă, Gheorghe Popescu-Vâlcea s-a impus prin investigarea şi descifrarea manuscriselor vechi iluminate.
El a analizat cu o rigoare ştiinţifică excepţională comorile artistice ascunse în mănăstirile româneşti.
Prin această muncă de Sisif, cărturarul a devenit autorul unor opere de referinţă, precum „Miniatura românească” (1981) şi „Cărţile populare miniate şi ornate” (1989).
Destinul său s-a împletit definitiv cu studiul bizantinologiei şi al miniaturisticii.
În final, el a transformat arta creştină într-o pledoarie vie pentru identitatea naţională, demonstrând că frumosul divin nu poate fi cenzurat.
Mărturisirea prin scris şi promovarea artei sacre
În calitate de publicist şi teolog, activitatea sa a îmbinat elocinţa academică cu mărturisirea profund creştină.
El a transformat paginile revistelor de specialitate şi ale celor 14 volume ale sale într-o tribună de promovare a artei ecleziastice şi a simbolismului sacru, demonstrând că estetica bizantină constituie un pilon identitar inestimabil pentru cultura română.
Zidirea culturii pe umerii marilor martiri
Prin restituirea acestui destin exemplar în cadrul acestei importante sesiuni ştiinţifice, rănile istoriei au fost transformat într-un izvor viu de cultură şi demnitate pentru viitor.
Copăceanul Gheorghe Popescu-Vâlcea nu mai este doar un nume în dicţionare, ci o torţă care continuă să ardă în sufletul urmaşilor săi.
