Primarul Mircia Gutău a inaugurat miercuri, 28 august, lucrările de reabilitare realizate la terenul de sport al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”.
Amenajările au constat în repararea suprafeţei prin turnarea a două straturi de tartan, montarea unui sistem de drenare a apei de suprafaţă de la nivelul terenului, refacerea soclului de beton al împrejmuirii, repararea gradenelor, montarea de băncuţe din lemn compozit la gradenele din beton precum şi amplasarea unor echipamente noi de sport: stâlpi şi fileu de volei, garduri pentru sărituri, blocstart atletism, saltea atletism, ştachetă pentru săritura în înălţime etc.
Click pentru imagineCu această ocazie, edilul-şef al Râmnicului şi-a arătat satisfacţia pentru calitatea lucrărilor executate şi a pus această investiţie în contextul sprijinirii continue a activităţii didactice şi sportive a colegiului: tot aici, în luna iulie a anului trecut, se finaliza investiţia de modernizare şi extindere a sălii de sport în urma căreia a rezultat una dintre cele mai cochete astfel de structuri şcolare din municipiu.
Totodată, primarul Gutău a anunţat demararea în curând, cu o finanţare nerambursabilă de peste 20 de milioane de lei prin PNRR, a proiectului „Creşterea eficienţei energetice a Colegiului Naţional «Mircea cel Bătrân»”.
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine
Click pentru imagine






