Reprezentanţii SGA Mehedinţi au intervenit, joi seară, cu material neutralizant pentru dispersarea unei pete de petrol apărută în zona barajului Porţile de Fier I. Pata petrolieră avea o lungime de 100 de metri şi 30 de metri lăţime şi a fost depistată în apropierea Barajului Porţile de Fier I de către reprezentanţii Hidroelectrica Porţile de Fier, joi după-amiaza. Zona a fost monitorizată în permanenţă până vineri dimineaţă, când s-a constatat că pericolul a fost eliminat. Autorităţile au precizat că în cursul zilei de joi nicio navă nu a tranzitat fluviul pe partea românească, astfel că cel mai probabil pata a provenit de la nave care au tranzitat partea sârbă a Dunării, aceasta fiind depistată la graniţa dintre România şi Serbia. „Nu s-a definitivat ancheta în privinţa poluatorului, întrucât autorităţile sârbe nu au trimis în România lista navelor care au tranzitat fluviul în cursul dimineţii de joi”, a precizat comisarul-şef al Gărzii de Mediu Mehedinţi, Cătălin Tutilescu. În opinia sa, poluarea a provenit de la apele de santină ale uneia dintre navele respective, echipajele profitând de ceaţa de pe fluviu şi deversând în fluviu.