“A început asfaltarea pe DJ 654. În aceste zile, colegii de la RAJDP toarnă asfalt, în zona Valea Cheii, pe un sector de drum situat pe teritoriul comunei Păuşeşti Măglaşi, la limita cu oraşul Băile Olăneşti. În următoarea perioadă, vor continua lucrările de reparaţii în satul Cheia (Băile Olăneşti), urmând ca, după finalizarea lucrărilor de introducere a reţelei de apă şi canal, drumul să fie reabilitat în întregime. DJ 654 Valea Cheii-Cheia-Iezer-Pahomie este un drum de o mare importanţă turistică, deoarece asigură accesul către schiturile Iezer şi Pahomie”, ne-a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.






