În vederea asigurării contribuţiei judeţului la proiectul ce presupune dotarea cu aparatură şi echipamente medicale a Secţiei de Neonatologie din cadrul SJU Vâlcea, Consiliul Judeţean a aprobat alocarea a 49.300 lei pentru achiziţionarea a 8 incubatoare, care vor ajunge la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea.

“Alături de colegii consilieri, am votat, în ultima şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, la rectificarea bugetului, alocarea fondurilor necesare cofinanţării proiectului ce presupune dotarea cu aparatură şi echipamente medicale a Secţiei de Neonatologie din cadrul SJU Vâlcea. Proiectul se derulează în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, care, din practica anterioară, ştim că alocă mai puţin de 90% din valoarea investiţiei, diferenţa fiind suportată de către Consiliul Judeţean Vâlcea”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.