Patru tineri din Târgu Jiu şi Tismana, cu vârste între 21 şi 25 de ani, au murit, în noaptea de joi spre vineri, iar altul a fost grav rănit, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod, apoi s-a rostogolit, accidentul producându-se în comuna gorjeană Drăguţeşti, într-o curbă periculoasă. Cei cinci fuseseră la o petrecere de Sfinţii Mihail şi Gavril şi se întorceau spre casă cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, care este singurul supravieţuitor al accidentului. „Şoferul a scăpat maşina de sub control într-o curbă periculoasă la stânga, iar autoturismul a lovit un cap de pod, după care s-a rostogolit şi s-a oprit într-un gard”, explică reprezentanţii poliţiei gorjene. Maşina a căzut pe partea dreaptă, pasagerul din faţă fiind ultima persoană pe care pompierii au descarcerat-o la mai bine de o jumătate de oră de la producerea accidentului. Trei dintre victime, băieţi, sunt din Târgu Jiu, cea de-a patra persoană decedată, o fată, fiind din oraşul Tismana. Şoferul maşinii, care a suferit răni foarte grave în urma accidentului, a fost dus la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, de unde a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, medicii fiind rezervaţi în privinţa evoluţiei stării sale.






