Remus Borza nu mai este administrator judiciar la CET Govora. Euroinsol, firma de insolvenţă reprezentată de avocatul Remus Borza, a fost respinsă vineri, 22 iulie, de membrii Adunării Generale a Creditorilor principalului furnizor de energie termică din Vâlcea. Motivul respingerii lui Remus Borza ca administrator judiciar al CET Govora pare să fie onorariul de 30.000 de euro plus 5% din veniturile suplimentare solicitate de Euroinsol pentru această calitate.
Borza a fost ales în urmă cu două luni ca administrator judiciar al CET Govora, după ce compania aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea a intrat în insolvenţă. În această perioadă, Borza a semnat un nou contract de furnizare a utilităţilor, energie electrică şi abur industrial cu Oltchimul şi pregătea disponibilizarea a aproximativ 300 de salariaţi de la CET.
Un nou administrator judiciar la CET urmează să fie desemnat în această săptămână.






