Actualitate

CJ Vâlcea şi SJU, tăcere suspectă a conducerilor pe tema dezinfectanţilor diluaţi cumpăraţi de la Hexi Pharma

Deşi Spitalul Judeţean a continuat derularea de contracte cu firma lui Dan Condrea şi în 2015 şi 2016, actualele conduceri aruncă întreaga vină pe cele dinainte

Printr-un comunicat remis presei marţi, 24 mai, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) informează că firma Hexi Pharma a încheiat contracte, în perioada 2014 - 2016, de vânzare de produse biocide cu 152 de unităţi medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei. “Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că, în intervalul 2014-2016, Hexi Pharma a încheiat contracte de vânzare de produse biocide cu un număr de 152 de unităţi medicale din România. Valoarea contractelor încheiate de Hexi Pharma cu aceste unităţi medicale - având ca obiect vânzarea de produse biocide cu privire la care s-au constatat nerespectări ale concentraţiei substanţelor active - este de circa 51 milioane lei”, se arată în comunicat. În contextul în care Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea este una dintre instituţiile menţionate explicit de SRI ca fiind informate, în intervalul 2011 - 2016, despre problemele dezinfectanţilor furnizaţi de Hexi Pharma, tăcerea autorităţilor vâlcene pe marginea acestui subiect se transformă din suspectă în aparent complice. Proprietatea lui Dan Condrea, firma este în mijlocul unui scandal-monstru din cauza descoperirii că substanţele furnizate nu respectau dozajele conforme (dezinfectanţii erau diluaţi de la 10 până la 2.000 de ori faţă de standardele de conformitate din certificatele însoţitoare!). Scandalul a fost declanşat în urma unor investigaţii jurnalistice de amploare pornite de la infecţiile cu care s-au ales răniţii din clubul Colectiv trataţi în spitalele bucureştene.


Firma lui Condrea, contracte nesimţite pe bandă rulantă cu SJU Vâlcea, inclusiv în 2016!

Conform datelor sintetizate din răspunsurile primite la cererile formulate în baza legii 544/2001, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea a achiziţionat 20 de produse ale societăţii Hexi Pharma Co SRL în perioada 2012-2016, în valoare totală de 1.777.733 lei (65,9% din totalul dezinfectanţilor achiziţionaţi în aceeaşi perioadă, 3.397.064 lei). Cele mai mari sume încasate au fost în baza unor contracte subsecvente ale acordurilor cadru încheiate în anii 2012 şi 2014, (922.682,40 lei) şi actelor adiţionale la aceste contracte (617.687,40 lei). Jumătate din aceste achiziţii ale SJU Vâlcea au fost contractate prin „Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”, în baza prevederilor art. 122 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, cu modificările şi completările ulterioare, conform explicaţiilor date de fosta conducere a SJU Vâlcea.
În anii 2015 şi 2016, în care conducerea CJ Vâlcea a fost schimbată, după decesul fostului preşedinte Ion Cîlea (decembrie 2014), cu una PNL, iar la conducerea spitalului a fost numit, prin concurs, medicul Dan Ponoran, Hexi Pharma a încheiat Contracte subsecvente la acordul cadru din 2014 cu SJU Vâlcea în valoare de 383.618,80 lei (07.01 – 12.11.2015), la care se adaugă achiziţii directe de 48.400,00 lei. Tot în 2015, au fost semnate un nou Acord cadru (prin licitaţie deschisă off-line), în valoare de 94.480,00 lei (30.04.2015) şi Contracte subsecvente la acesta de 77.549,60 lei (05.05-12.11.2015). În 2016, au fost încheiate cu SJU Vâlcea Contracte subsecvente tot la acordul cadru din 2014 de 357.540,00 lei (ultimul în 14 aprilie a.c.). În perioada 2012-2014 inclusiv, preşedinţia CJ Vâlcea a fost deţinută de Ion Cîlea (PSD), iar directorul general al SJU a fost economista Georgeta Sălişte.

Actuala conducere a CJ Vâlcea susţine că nu a fost informată de SRI, dar nu bagă mâna în foc pentru precedenta

“În planul acţiunilor preventive realizate de SRI, în perioada verificată, 2011-2016, au fost transmise patru informări factorilor de decizie locali (preşedinţilor Consiliilor judeţene Cluj şi Vâlcea, respectiv prefectului judeţului Cluj) şi centrali (ministrului Sănătăţii), care cuprind aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a dezinfectanţilor utilizaţi în unităţi spitaliceşti, inclusiv a celor furnizaţi de SC HEXI PHARMA CO SRL Bucureşti. Ulterior mediatizării acestui subiect, SRI a mai transmis două informări beneficiarilor la nivel central”, se menţionează într-un comunicat remis presei miercuri, 18 mai a.c. de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.
Preşedintele interimar al CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat (PNL), a declarat joi, 19 mai a.c., că nu îşi aminteşte de vreo notificare a SRI pe tema calităţii produselor Hexi Pharma de când este şeful instituţiei, deşi SJU Vâlcea a continuat să se aprovizioneze cu dezinfectanţi de la Hexi Pharma inclusiv anul acesta. “Eu am preluat mandatul la sfârşitul anului 2014, iar din acel moment şi până astăzi nu îmi amintesc de vreo notificare a Serviciului Român de Informaţii pe tema calităţii produselor Hexi Pharma. Nu mă pot pronunţa pentru perioada anterioară, când preşedinte a fost Ion Cîlea, cel care a decedat în decembrie 2014”, a declarat Păsat. Preşedintele CJ a mai spus că a solicitat un audit la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea pentru verificarea contractelor pe care le-a încheiat această unitate sanitară.

Fost prefect până în aprilie a.c., nici Dumitru Cornoiu nu confirmă primirea informărilor SRI

În perioada mai 2012 - martie 2013, prefect al judeţului Vâlcea a fost Mircea Nadolu, urmat de Dumitru Nicu Cornoiu (martie 2013 - 18 aprilie 2016, când a fost reînvestit în această funcţie Radu Renga). Contactat telefonic, şi fostul prefect Dumitru Nicu Cornoiu infirmă faptul că ar fi primit informări din partea SRI. “În mandatul pe care l-am îndeplinit, din care un an, 2015, concomitent cu preşedinţia Consiliului Judeţean asigurată de domnul Gheorghe Păsat, nu am primit informări din partea SRI legate de subiectul dezinfectanţilor din spitale. Poate că s-or fi primit înainte de a ajunge eu prefect sau înainte de a fi numit domnul Păsat preşedinte, nu ştiu. În rest, se poate verifica, am dat curs oricărei informări primite din partea SRI şi a celorlalte instituţii ale statului legate de probleme sensibile, s-au luat măsuri”, ne-a declarat Dumitru Nicu Cornoiu.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, în calitate de beneficiar legal al unor informaţii furnizate de către SRI, a fost informat cu privire la unele probleme în ceea ce priveşte sănătatea publică în judeţ. “În ceea ce priveşte cele semnalate, prefectul judeţului Cluj a valorificat informaţiile primite, respectând prevederile legale în vigoare, prin comunicări cu instituţiile abilitate ale statului. De asemenea, precizăm că, din punct de vedere al conţinutului, informările primite de la SRI, indiferent de subiectul lor, sunt supuse anumitor condiţionalităţi legale”, se arată în comunicatul remis presei joi.

În 2009, Condrea şi-a pierdut permisul în Râmnicu Vâlcea din cauza excesului de viteză

La începutul anului 2009, Poliţia Rutieră Vâlcea i-a ridicat permisul lui Dan Alexandru Condrea, patronul Hexi Pharma, pentru circulaţie pe raza municipiului reşedinţă de judeţ cu viteză excesivă. În data de 2 februarie a aceluiaşi an, Condrea a contestat în instanţă sancţiunea (Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Dosar nr. unic - format vechi 860/288/2009). După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, acţiunea i-a fost respinsă definitiv şi irevocabil în 2013.
Duminică, 22 mai a.c., Dan Condrea şi-ar fi pierdut viaţa în urma unui accident rutier violent pe drumul dintre Buftea şi Corbeanca, în judeţul Ilfov, în intervalul orar 18.30 - 18.58. Deşi cadavrul a fost recunoscut de două ori de actuala iubită a afaceristului, prima dată, la faţa locului, după haine, cadavrul fiind desfigurat, iar a doua zi, la IML, procurorii şi poliţiştii aşteaptă verificarea probelor ADN ca măsură de siguranţă că într-adevăr cadavrul îi aparţine lui Dan Condrea. Cercetătorii iau în calcul orice variantă. PÎCCJ a confirmat luni că patronul Hexi Pharma urma să fie prezent luni, 23 mai a.c., la audieri în scandalul dezinfectanţilor care au pus în pericol vieţile a zeci de mii de români.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

01.06.2016 - 14:48marian bajan:Drept la replica pentru cel care se da Ncolae Strigoiu. Daca erai un om cinstit, corect si spuneai adevarul nu postai clandestin.Deci esti un om de nimic,pacat ca faci sau ai facut parte din acest sistem.Tebuia sa cunosti faptul ca nu eu ma ocup cu intocmirea caietelor de sarcini, de licitatii si achizitionarea produselor. Atributiile mele de serviciu fiind de primire si distribuirea lor in sectii, iar ca fapt divers, toate produsele Hexi Pharma au avut documente care sa ateste calitatea lor. Asa ca nu condamna sistemul de sanatate ci pe cei care le-au emis aceste documente. Cum poti sa spui ca eu sunt cooronatorul acestei clici ordinare. Produsele nu se pot achizitiona direct de sectii, asa ca doctorii si asistentele sefe nu stiu ce cauta in aceste aberatii ale tale.

01.06.2016 - 14:05marian bajan:Drept la replica

25.05.2016 - 08:41nicolae strigoiu:sSumele sunt mult mai mari, pentru că unele produse Hexy Pharma, erau achiziţionate direct de asistentele şefe din blocul operator chirurgie, urologie, ortopedie, medicul coordonator al B.O. şi de medicii şefi din secţiile amintite şi ATI, fiecare având un comision aparte!!! Mafia este una criminală, totol fiind împotriva pacienţilor, în timp ce o mare gaşcă de profitori, s-au îmboşăţit peste noapte. Multe informaţii pot fi scoase şi de la creierul acestei clici ordinare, coordonată de Băjan Marian - magazionerul spitalului, Aura Sărdaru, Ignat ovidiu, Strigoiu Nicolae, Cornoiu Rodica, C-tin Ploscaru, Mihăiţa Creţulescu (asta a fost şi în excursii în străinătate, trimisă de firme, ca şi Ghe. Sărdărescu, Ignat Ovidiu...etc), doamna Monica de la urologie, dr. Victor Grigorie, Ponoran Dan, Pârvu Mari şi dr. Nicolae Florin, de la UPU Vâlcea. Cere şi ţi se va da!!!

Pagina 2 din 2 (3 comentarii din 8)

12înainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...