HCM Râmnicu Vâlcea a intrat de astăzi în vacanţa de vară, reunirea lotului urmând a se produce undeva în jurul datei de 10 iulie.
HCM Râmnicu Vâlcea a terminat sezonul pe locul 8 în Liga Naţională, o clasare în obiectivul stabilit la startul sezonului.
Antrenorul Constantin Ştefan şi trei jucătoare de bază, Ana Maria Simion, Andreea Adespii Molnar (FOTO) şi Ani Senocico au semnat deja prelungirea contractului cu clubul vâlcean. Mai erau sub contract cu clubul doar Craiu, Stoicănescu şi Luca.
Pe post de manager, Constantin Ştefan, alături de preşedintele Marian Joiţa, discută în continuare prelungirea acordurilor şi cu restul jucătoarelor din lot.
Deocamdată, sunt certe despărţirile de trei dintre handbaliste. Astfel, rusoaica Daria Ilina, Manuela Manda şi Cristina Sîntămărean nu vor mai face parte din lot. Daria Ilina şi-a exprimat de mult timp dorinţa de a reveni în Spania, în timp ce Cristina Sîntămărean vrea să fie mai aproape de iubitul său, portarul de la Turda, Răzvan Szopka.
Managerul Constantin Ştefan caută un pivot, un portar şi doi interi şi urmăreşte şi piste externe, întrucât salariile cerute în ţară sunt exorbitante.