Economic

CET Govora a intrat oficial în insolvenţă la cererea conducerii

Tribunalul Vâlcea a admis luni cererea voluntară a operatorului de termoficare vâlcean de a intra în procedura insolvenţei, urmând să fie administrată în următoarea perioadă de Remus Borza, coordonatorul firmei de insolvenţă Euro Insol

După intrarea în insolvenţă a OLTCHIM, în 30 ianuarie 2013, CET Govora a pierdut brusc 137 milioane de lei, respectiv datoria curentă a OLTCHIM către CET. Era firesc ca decidenţii legali de atunci să iniţieze, de asemenea, o procedură similară, tot de insolvenţă, pentru protejarea societăţii faţă de principalii creditori, respectiv acolo unde CET Govora acumulase o datorie cu valoare identică cu suma de încasat de la OLTCHIM. Din diverse motive, discuţiile pe acestă temă nu s-au mai concretizat.

Situaţia financiară şi economică s-a înrăutăţit şi în următorii ani, astfel încât, la mijlocul lunii octombrie 2015, la preluarea mandatului de către actualul Consiliu de Supraveghere şi de către actualul Directorat, s-a constatat atât creşterea datoriilor istorice, cât şi o acumulare de pierderi pe activitatea curentă. Astfel, noua conducere s-a confruntat încă din start cu lipsa stocului de rezervă propriu de cărbune al termocentralei, cu blocarea totală a transportului de cărbune, cu oprirea livrărilor de piese de schimb, materiale şi servicii de la peste 200 de furnizori şi cu o atitudine extrem de rezervată a băncii creditoare. Managementul de criză aplicat de Directorat, cu aprobarea Consiliului de Supraveghere şi a conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea, a condus la normalizarea activităţilor curente, respectiv s-a asigurat ritmic întreaga cantitate de cărbune necesară pentru depăşirea iernii, s-au plătit sumele restante şi cele curente la furnizorul vital de gaze naturale, s-au contractat serviciile de transport cărbune şi cele de susţinere a activităţii excavatoarelor din cele trei cariere de la Berbeşti şi Alunu. S-au normalizat şi relaţiile cu furnizorii de piese de schimb şi materiale pentru echiparea benzilor transportoare de cărbune şi de steril din cariere, s-au reparat morile de cărbune, pompele şi instalaţiile vitale din termocentrală astfel încât nici populaţia din Râmnicu Vâlcea şi nici clienţii industriali din Platforma chimică n-au fost nicicum afectaţi pe perioada iernii.


Mai mult, efortul făcut de specialiştii CET Govora împreună cu Antreprenorul contractului de modernizare a cazanului C7, sub coordonarea Consiliului Judeţean Vâlcea, a condus la recuperarea întârzierilor de 4 luni, înregistrate la acest proiect, la începutul anului 2015. Înalta competenţă investită de salariaţii CET Govora în perioada probelor a condus la succesul final al Proiectului european, cu o valoare totală de peste 73 milioane de euro, al cărui beneficiar scriptic este Consiliului Judeţean Vâlcea, dar al cărui beneficiar real este populaţia din Râmnicu Vâlcea.

Soluţia pe scurt:

Încheiere – 9 mai 2016. În baza art. 66 şi 71 din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de debitoarea CET GOVORA SA cu sediul în Râmnicu Vâlcea, strada Industriilor nr. 1 judeţul Vâlcea. Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de societatea debitoare. În baza art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează în calitate de administrator judiciar provizoriu pe EURO INSOL SPRL Bucureşti cu un onorariu de 5.000 lei lunar. Fixează termenul limită pentru înregistrarea creanţelor împotriva averii debitoarei la data de 24 iunie 2016, termenul de verificare şi întocmire a tabelului preliminar la 15 iulie 2016, termenul de întocmire a tabelului definitiv la 8 august 2016, prima şedinţă a adunării creditorilor la data de 22 iulie 2016, termen de fond la data de 23 mai 2016. Fixează termenul limită pentru înregistrarea opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, la 10 zile de la momentul notificării creditorilor şi termenul de soluţionare a opoziţiilor la 10 zile de la expirarea termenului de depunere.Dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute de art. 100 din Legea nr. 85/2014. Dispune ca băncile la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acesta fără un ordin al administratorului judiciar. Cu drept de apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 9 mai 2016.

În ciuda tuturor acestor realizări, blocajul financiar a revenit, în forţă în aprilie, prin dorinţa CFR-Marfă de a pune în execuţie contra CET Govora o creanţă de peste 20 de milioane de lei, sumă acumulată anterior instalării actualei conducerii. În plus, banca creditoare a refuzat aprobarea prelungirii liniei de credit din 29 aprilie. Toate creanţele istorice de încasat de către CET Govora de la OLTCHIM, Ciech Soda România şi Compania Transelectrica, cu o valoare totală de peste 100 milioane lei, n-au putut fi recuperate în întreaga perioadă noiembrie 2015-martie 2016, decât în foarte mică măsură, deoarece creditorii mai sus menţionaţi, sub diverse motive, au refuzat rambursările. Având în vedere prevederile legii legate de creşterea creanţelor peste valoarea capitalului social, Directoratul CET Govora a transmis către Consiliul de Supraveghere un raport din care rezulta faptul că societatea are indicatori financiari care recomandă insolvenţa. După trei săptămâni de analize şi discuţii pe marginea respectivului raport, s-a hotărât transmiterea cererii de insolvenţă a CET Govora către Tribunalul Vâlcea. Instanţa a luat în dezbatere acest dosar în data de 9 mai 2016.

“Intrarea în insolvenţă a CET Govora găseşte societatea cu salariile achitate la zi, cu certificatele de CO2 integral acoperite, cu contracte valabile şi funcţionale de transport cărbune de la cariere până la termocentrală, cu factura de gaze naturale reglementată şi cu activitatea de producţie la parametrii programaţi. Nici în perioada următoare nu vor fi probleme cu livrarea aburului industrial şi cu livrarea de apă caldă de consum către populaţie. Probele de la cazanul C7 vor continua normal până la semnarea documentului de finalizare. Regretăm faptul că planul nostru de evitare a intrării în insolvenţă a CET Govora nu a fost înţeles şi susţinut de partenerii noştri economici, astfel încât, prin măsura luată, sunt afectaţi foarte mulţi furnizori, prin blocarea unor sume importante la masa credală. Totodată, avem convingerea că acţiunea de reorganizare iniţiată acum va conduce la o relansare reală şi de lungă durată a activităţilor CET Govora, astfel încât să se asigure furnizarea de căldură şi de apă caldă de consum pentru locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea, dar şi a aburului industrial către OLTCHIM şi Ciech Soda Romania, în condiţii reciproc avantajoase”, a precizat într-un comunicat de presă conducerea CET Govora.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...