Inedit

Hora costumelor populare, o manifestare de tradiţie la Pietrari

De 45 de ani, creatorii de costume din Vâlcea se strâng în Duminica Floriilor în târgul de la Pietrari pentru a-şi etala ultimele creaţii

În duminica Floriilor, comuna vâlceană Pietrari a găzduit cea de-a 45-a ediţie a „Horei Costumelor Populare”. Localnicii, dar şi iubitori ai portului popular din localităţile învecinate, au avut ocazia să-şi prezinte costumele populare, pe care fie le-au realizat ei, fie le-au moştenit de la bunici, într-o manifestare devenită deja tradiţie în zonă. „Este o ediţie aniversară - 45 de ani neîntrerupţi, o manifestare frumoasă, pe care sperăm să o continuăm mulţi ani şi de aici înainte. Este o frumoasă tradiţie din zona Vâlcii, care pe mine mă uimeşte de fiecare dată. Există o varietate a costumelor, o bogăţie a motivelor şi a simbolurilor extraordinară”, a precizat Sabin Lungoci, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea, partener al Primăriei Pietrari în organizarea acestei sărbători.

Manifestarea a început cu parada portului popular, la ora 10.00, apoi toţi cei prezenţi s-au prins în tradiţionala horă a purtătorilor de costume. A fost organizat şi un concurs al creatoarelor populare de costume şi de ţesături de interior. Cele mai inspirate şi dibace creatoare de costume şi ţesături de interior au fost premiate de către administraţia locală, care, astfel, duce mai departe un  vechi obicei din preajma sărbătorilor pascale împământenit în Oltenia. „Este o sărbătoare a frumosului vâlcean. Vâlcenii sunt oameni frumoşi, curaţi la suflet ca iile lor. Muncitoarele mâini ale femeilor de la Pietrari au creat adevărate capodopere şi, an de an, au venit şi au dat la iveală frumuseţile adevărate, reale, ale oltencelor”, a declarat o creatoare de costume populare, participantă la concurs.

Festivalul a continuat cu un spectacol oferit de formaţiile artistice invitate aparţinând şcolilor şi căminelor culturale din zonă: Orchestra „Rapsodia Vâlceană” şi Ansamblul „Moştenitorii” au susţinut la final recitaluri.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...