Radu Renga este, începând de vineri, prefectul judeţului Vâlcea. Acesta a fost învestit oficial în această funcţie de Constantin Mihart, directorul general al Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Tot vineri a fost eliberat din funcţie prefectul Dumitru Cornoiu. Procedurile au fost făcute în prezenţa fostului şi noului prefect, a subprefectului Aurora Gherghina, a directorilor de deconcentrate şi a şefilor de servicii din cadrul Prefecturii Vâlcea.
Radu Renga revine la Prefectura Vâlcea după mai bine de şapte ani, timp în care a exercitat mai multe funcţii publice, printre care şi pe cea de prefect al judeţului Vaslui, în perioada 2012 - 2014. Ca nou reprezentant al Guvernului în judeţul Vâlcea, Radu Renga a anunţat că va acţiona discret şi eficient. „Ne cunoaştem de foarte mulţi ani, cred că ultima oară ne-am întâlnit tot cu ocazia unui astfel de eveniment, acum vreo 7-8 ani. Doresc să colaborăm corect, să colaborăm instituţional cât se poate de bine. O să fie o perioadă destul de aglomerată din punct de vedere al Instituţiei Prefectului. Îmi doresc să fiu ceea ce cred eu că este bine să fie un prefect, adică o persoană eficientă şi discretă. Motiv pentru care, o să vedeţi, nu o să fiu o vedetă a presei. În sensul bun, evident. Oricare dintre dumneavoastră are uşa deschisă în orice moment la Cabinetul Prefectului. Chiar am să încep de luni (n.r.18 aprilie) întâlniri cu şefii instituţiilor deconcentrate, pe ministere. O să avem o săptămână numai de întâlniri, pentru a regândi tot ce înseamnă relaţia instituţie deconcentrată-Instituţia Prefectului”, a afirmat noul prefect.