Sub Lupă

Operaţiunea „Pisi”

Primăria Râmnicului caută cabinet de avocatură pentru a recupera locuinţa plasată pe furiş în proprietatea secretarei fostului primar Rădulescu

Consiliul Local din Râmnicu Vâlcea a aprobat la sfârşitul lunii august contractarea serviciilor unui cabinet de avocatură pentru demararea unei acţiuni în instanţă, menită a readuce în patrimoniul privat al municipalităţii a unei locuinţe de serviciu. Cu doar o săptămână şi jumătate înainte de pierderea alegerilor locale, primarul PDL Romeo Rădulescu a evitat procedura legală de înstrăinare a unui imobil aflat în proprietatea Primăriei pentru a satisface nevoile unei tinere domnişoare. Ca din întâmplare, aceasta nu este alta decât simpatica „cerberiţă” din secretariatul fostului primar, Luiza Ştefănescu.

Apartament pentru „secre” la preţ promoţional

30 iunie 2012 a fost ziua în care Romeo Rădulescu, pe atunci ocupant al fotoliului de primar al Râmnicului, a decis să îşi răsplătească secretara cu un cadou mai special: un apartament trecut în lista de inventar a domeniului privat al Primăriei Râmnicu Vâlcea drept locuinţă de serviciu. Valoarea pentru care a fost vândut apartamentul este una ridicolă, chiar şi pentru o perioadă de criză: 18.000 euro.
La nivelul cotaţiei euro/leu din acea perioadă, preţul în lei ajunge undeva la 84.000 lei, mult peste posibilităţile unei tinere secretare. Astfel, conform recomandărilor unor directori din Primăria Râmnicului, tinerei i se acordă favoarea de a plăti suma integrală în rate lunare timp de 25 de ani, cu o dobândă de doar 04%.

Joc făcut pe mâna directorilor

Deşi afacerea putea fi perfectată legal mai din timp, printr-un simplu vot trecut prin maşinăria de vot a „portocaliilor” din CL Râmnicu Vâlcea, fostul ales al râmnicenilor a tărăgănat acordarea recompensei pentru secretară până în ultimul moment. La sfârşitul lui mai, primarul Rădulescu s-a văzut nevoit să meargă pe mâna a trei directori din Primărie, nemaiavând confortabila reprezentare de două treimi în CL. Astfel, Maria Fieroiu, directorul Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, Ion Lepădat, şeful Direcţiei Economico-Financiare şi Petre Cazan, directorul Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios s-au trezit prinşi în sarabanda declanşată de dorinţa edilului de atunci de a răsplăti fidelitatea unei angajate cu contract pe perioadă determinată. Conform documentelor care urmează să ia calea instanţelor în punctul de vedere exprimat de şeful juriştilor din Primărie, Petre Cazan, se arată: „În concluzie, cererea depusă de Ştefănescu Luiza este perfect legală. Ea urmează să fie înaintată Consiliului Local pentru a obţine votul necesar încheierii actului de vânzare-cumpărare şi înstrăinării imobilului”. Tot Petre Cazan este însă cel care îşi ignoră recomandarea privind trecerea propunerii prin CL şi care semnează Contractul de vânzare-cumpărare între Primărie şi secretara şefului.

Vot de blam pentru juriştii Primăriei

"A fost vândut la preţul pieţei. 26.000 euro, dacă îmi aduc bine aminte.", Romeo Rădulescu, fost primar al Râmnicului

Fără opoziţie nici măcar din partea consilierilor PDL, propunerea de contractare a serviciilor unor avocaţi în scopul recuperării apartamentului a trecut fără probleme prin CL Râmnicu Vâlcea, dar a aruncat o anatemă asupra juriştilor din instituţie. „Nu aveam cum să lăsăm un proces de genul acesta pe mâna juriştilor din subordinea domnului Cazan. Semnătura sa se găseşte pe mai multe acte, inclusiv pe contractul de vânzare-cumpărare. Ce a încercat să facă fostul primar mi se pare un gest de Gâgă. Dacă ar fi făcut-o cu un an sau un an şi jumătate înainte nici nu ştiu dacă reuşeam să găsim aceste acte. Aşa ne-au sărit direct în ochi, fiind încheiate cu doar 11 zile înainte de alegerea noului edil”, afirmă viceprimarul Gigi Matei.

Rădulescu: „Au vrut doar un spectacol de imagine”

Fostul primar susţine însă că reprezentanţii Executivului actual nu şi-au dorit decât un spectacol dat în faţa camerelor de luat vederi şi a participanţilor la şedinţă, aruncând propunerea în plenul CL. „Din punct de vedere al legalităţii actului de vânzare-cumpărare totul este OK. Putea să declanşeze această procedură şi fără a o trece prin Consiliul Local. Au vrut doar un spectacol de imagine. Totul este în regulă cu actele întocmite în acest caz”, susţine fostul primar. În schimb, acesta se arată cam uituc în privinţa preţului: „A fost vândut la preţul pieţei. 26.000 euro, dacă îmi aduc bine aminte”, mai spune Rădulescu.

Sub nivelul pieţei

Oferta pieţei în zona în care este amplasat apartamentul tinerei secretare este mult mai ridicată faţă de suma de 18.000 euro solicitată de municipalitate Luizei Ştefănescu. Astfel, chiar şi în cadrul programului Prima Casă, un apartament de 47,48 mp, scos la vânzare la ultimul etaj al unui bloc de 10 nivele atinge suma de 25.500 euro. La etajul 4/10, preţul unui apartament de 50 mp ajunge la 36.500 euro. Apartamentul vândut pe furiş de ex-primarul Rădulescu către secretara sa este situat în cartierul Ostroveni, pe strada Lucian Blaga, la etajul I al blocului A 49.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

04.09.2012 - 11:22Privat:Va este foame

04.09.2012 - 01:36white and blonde:Draga pisi... am si eu o cerere pt un apartament,cum sa procedez? Cu toata stima si consideratia unei colege mioritice de breasla...

Pagina 1 din 1 (2 comentarii din 2)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...