Candidatul ALDE pentru funcţia de primar al Râmnicului, Remus Grigorescu, şi-a structurat campania pentru Primăria Râmnicului pe ideea celor 3R: Recuperare, Redefinire şi Reconstrucţie, o reţetă pe care fostul social-democrat o vede câştigătoare la alegerile din iunie.
“În urma analizelor, observaţiilor, experienţei acumulate de mine şi de colegii mei în administraţie, oferta electorală va avea trei pioni principali. Vorbim de ideea celor 3R: Recuperare, Redefinire şi Reconstrucţie. Recuperare – mă refer în această situaţie la valorificarea potenţialului istoric-cultural pe care-l are Râmnicul. În ceea ce priveşte redefinirea oraşului, vreau să vă spun că, pornind de la ideea că ani de zile am rămas tributari paradigmei oraşului mono-industrial, vreau ca mandatul meu să fie un mandat care să schimbe această paradigmă, să trecem la susţinerea profesiilor liberale. În ceea ce priveşte reconstrucţia – mă refer la trei chestiuni care ţin de imaginea pe care o avem în momentul acesta: climatul moral, reîncrederea într-o administraţie pe care mi-o doresc să fie eficientă şi respectiv la ideea de a avea altă viziune în ceea ce priveşte aspectul oraşului. Am plecat din PSD pentru că toate ideile social-democrate nu se mai regăsesc în prezent. În momentul în care asistăm la o viaţă politică dominată de candidaţi care au făcut parte dintr-un partid care a tăiat salariile şi pensiile oamenilor, ar trebui să ne dea de gândit. Am intrat în această competiţie ca să câştig!... Mă interesează ca această bătălie să fie una a ideilor şi nu una de natură personală… Credinţa în Dumnezeu m-a făcut să fiu onest. Toate acţiunile pe care le-am întreprins de-a lungul vieţii mele au avut la bază această credinţă. În toate funcţiile pe care le-am deţinut am arătat că sunt un om care mi-am făcut datoria”, a afirmat candidatul ALDE.