Opinii

 

Două nunţi de spaimă

EBa s-a lăsat luată de Syda, Ponta l-a năşit pe fiul adoptiv al lui „Dumnezeu” Gorun, una dintre figurile apuse ale interlopilor din Oltenia. Printre şiroaie de confetti, ţucăituri aprinse ale nuntaşilor, chiuituri de veselie şi zgomotele unor conturi zornăind a vărsare de dar de nuntă s-au făcut auzite şi huiduielile unui popor care nu mai ştie în România cui trăieşte.
După un referendum cu deznodământ încâlcit şi evoluţie aiuristic de comică, românii au rămas împărţiţi între România non-votului la ordin de partid şi a cărăuşiei la urnă cu subvenţie unionistă. Scandările publice de la nunta fiicei lui Băsescu au fost dublate în ultima săptămână şi de linşaje mediatice la adresa naşului Ponta.

În mod normal, aş fi scandalizat atât de fluierăturile ce au însoţit alaiul de nuntă unui europarlamentar agramat, cât şi de furia proletară demonstrată de jurnalişti împotriva unui mic şterpelitor de texte ce a avut tupeul, din poziţia sa, de a cununa odrasla unui vestit cap al lumii interlope.

Aş fi făcut asta într-o ţară normală în care replicile ar fi venit de la sine: ce să aştepţi de la progenitura unui marinar rămas înţepenit în lectura „Levantului” doar pentru a verifica preţul blugilor şi carpetelor, ori de la un premier crescut la umbra unor politicieni pentru care fărădelegea a fost literă de lege?

Într-o ţară normală nu m-aş fi simţit însă ameninţat de pitorescul taberelor afişate de cele două famiglii politice la nunta odraslelor sau a protejaţilor: grupări de romi şi de miliardari în euro cu legături strânse în lumea serviciilor din lumea „marelui URSS” pe de-o parte şi foşti locotenenţi din gaşca unui interlop notoriu intraţi pe sub pulpane social-democrate.
Două nunţi organizate în acelaşi weekend ne-au arătat şi care vor fi armele secrete ale fiecărei tabere din viitoarea confruntare electorală.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...