HCM Rm.Vâlcea a învins sâmbătă Zalăul, scor 25-23, într-un joc disputat în Sala Sporturilor Traian şi contând pentru penultima etapă a Ligii Naţionale.
Vâlcea şi Zalăul s-au înfruntat sâmbătă cu miza locului 8, care însă este doar de imagine, în actualul format al Ligii Naţionale, cu sistem normal, tur-retur.
HCM a condus pe tot parcursul primei părţi cu 2-3 goluri diferenţă, iar la cabine a intrat cu 13-10. După pauză, jocul a fost echilibrat, până în minutul 40, când scorul era 18-16. Trupa lui Fane Ştefan a reuşit însă patru goluri consecutive, s-a desprins la 22-16, apoi avea 23-17 (minutul 51) şi meciul părea încheiat. Zalăul a avut o revenire puternică pe final, când a marcat de patru ori consecutiv. Cu două minute înaintea finalului, la scorul de 24-22, portarul Vâlcii, Băbeanu a parat o aruncare de la 7 metri, aproape decisivă pentru rezultat.
Astfel, HCM a avut un ultim minut fără emoţii, s-a impus cu 25-23 şi a făcut un pas mare spre îndeplinirea obiectivului, clasarea pe locul 8. Vâlcea are două puncte avans faţă de Zalău, iar în ultima rundă merge la Cluj Napoca. Pentru a fi sigură că rămâne pe locul 8, trupa pregătită de Fane Ştefan are nevoie de măcar o remiză în ultima etapă, la Cluj Napoca. În cazul unui eşec în deplasarea de la Cluj, HCM va spera că Zalăul se va încurca acasă, în disputa cu Corona.
HCM Rm.Vâlcea – HC Zalău 25-23 (13-10)
Sala Sporturilor Traian, spectatori 500
HCM Rm.Vâlcea: Băbeanu, Sîntămărean, Vălean – Senocicio 6, Adespii 6, Simion 5, Ilina 5, Stoicănescu 2, Vădineanu 1, Manda, Bădiţă, Craiu. Antrenor Constantin Ştefan
HC Zalău: Inculeţ, Mureşan - Pârvan 7, Tamaş 6, Cârligeanu 2, Ţurcaş 2, Klimer 2, Rob 1, Bardac 1, Puiu 1, Trif 1, Constantinescu, Onicaş, Lazăr. Antrenor Gheorghe Tadici
Arbitri: Theodor Şerbu, Andrei Vasilescu (ambii Bucureşti)