Plecarea fostului antrenor, Alexandru Pelici, reprezintă pentru CSM renunţarea la jocul ultradefensiv, care a exasperat suporterii, dar şi la mingile lungi pe vârf.
Fost atacant, noul tehnician, Adrian Dulcea a renunţat la vechiul sistem, 4-2-3-1 şi a propus un modul mai ofensiv, 4-1-4-1. Având în faţă cel mai modest adversar posibil, Vâlcea a deschis scorul rapid, încă din minutul 2, după ce şi-au surprins adversara cu un contraatac rapid, iar Firţulescu, rămas singur cu portarul, a preluat liniştit în careu şi, marcat pentru 1-0. Acelaşi Dragoş Firţulescu a avut şansa desprinderii în minutul 20, însă şutul său, din 16 metri, a lovit transversala porţii reşiţene.
CSM s-a detaşat în minutul 37, după ce a primit penalty la faultul comis de Kis, în careu, asupra lui C. Stoica. Tot atacantul vâlcenilor, Costin Stoica, a transformat bine, cu un şut puternic, în plasa laterală, deşi experimentatul Zimmermann ghicise colţul. În partea secundă, CSM a pasat mult lateral sau înapoi, preferând o posesie sterilă. Din minutul 58, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică, după ce Elhad a primit direct cartonaşul roşu, pentru un fault dur la mijlocul terenului.
Deşi în superioritate numerică, în faţa unui adversar modest, Vâlcea a redus din turaţie şi nu a mai forţat. CSM s-a impus cu 2-0 şi s-a distanţat în fruntea clasamentului din play-out, având şapte puncte avans faţă de locul 3, care duce la baraj. Mai sunt însă nouă etape de play-out şi, luând în calcul prăbuşirea totală din finalul sezonului regulat, în care au irosit şapte puncte avans şi în şase etape au căzut de pe locul 1 până pe locul 7, se cere atenţie în continuare.
Astfel, Adrian Dulcea, la primul său meci ca principal la Liga a II-a, a debutat cu dreptul. ”Metalul nu ne-a creat mari probleme, mă bucur pentru atitudinea pe care a avut-o echipa. Încercăm să creştem de la joc la joc şi să reuşim cât mai rapid salvarea de la retrogradare. Sunt adeptul fotbalului ofensiv, făcut printr-o construcţie elaborată, bazat pe o posesie cât mai îndelungată a mingii” a spus Dulcea. Acesta va rămâne în continuare jucător activ la echipa de Superliga Vâlcea, Cozia Călimăneşti, unde este golgheter.
Mitică Teleşpan poate fi secund în Zăvoi
Fostul jucător al Chimiei, Dumitru Teleşpan l-a crescut timp de opt ani, la juniorii echipei locale din Vâlcea, pe noul principal al CSM-ului, Adrian Dulcea. Astfel, la venirea sa în Zăvoi, Dulcea i-a propus lui Teleşpan să fie secundul său. Actualmente antrenor la Posada Perişani, formaţie care activează în Superliga Vâlcea, Dumitru Teleşpan va da un răspuns la ofertă în zilele următoare, după ce se va consulta cu conducerea actualei sale echipe. Teleşpan nu intenţionează să renunţe la postul de la Posada şi trebuie să primească acceptul primarului din Perişani, care să îi permită să lipsească la partidele de sâmbătă din Superligă, unde l-ar delega pe bancă pe Alin Bunescu.