Perechea euro/leu a avut o evoluţie calmă, cursul mişcându-se într-un culoar foarte îngust, care nu a depăşit o jumătate de ban, chiar dacă alte monede din regiune au avut o tendinţă de depreciere faţă de cea unică.
Stabilitatea poate fi pusă pe seama faptului că piaţa aşteaptă votul final din Camera Deputaţilor în privinţa Legii „Dării în plată”, după ce guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a atras din nou atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă votarea unor legi populiste într-un an electoral.
„Anumite propuneri legislative recente riscă să încalce dreptul de proprietate, să contrazică fundamentele unei economii de piaţă, să creeze instabilitate”, a afirmat Isărescu.
Trebuie amintit şi anunţul făcut de INS, care a anunţat că PIB-ul României a crescut în ultimele trei luni din 2015 cu 1,1%, în termeni reali, faţă de trimestrul precedent, astfel că la nivelul întregului an s-a înregistrat un avans de 3,8%, faţă de estimările anterioare care indicau o creştere de 3,7%. Iar inflaţia anualizată a scăzut luna trecută la – 3% comparativ cu martie 2015.
Cursul euro a fluctuat între 4,4658 şi 4,4669 lei, media de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,4668 lei, într-o şedinţă în care culoarul de tranzacţionare s-a limitat la 4,4660 – 4,4690 lei.
în următoarele zile, cursul euro se va menţine în culoarul 4,44 – 4,48 lei. Presiuni vor apare la jumătatea anului, înainte şi după referendumul care va avea loc în 23 iunie în Marea Britanie, unde se poate decide ieşirea din Uniunea Europeană, care este considerat de către BNR drept principalul risc sistemic ridicat extern din acest an.
Cursul dolarului american a scăzut până la 3,9186 lei, cea mai mică medie începând cu 22 octombrie trecut. La finalul perioadei, cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 3,909 şi 3,928 lei, iar media a fost stabilită la 3,9246 lei.
Media monedei elveţiene, care s-a apreciat pe pieţele internaţionale de la 1,093 la 1,086 franci/euro, a crescut de la 4,0946 la 4,1046 lei, la finalul perioadei cursul fiind stabilit la 4,1027 lei.
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1329 la 1,1451 dolari, maxim al ultimelor cinci luni. La finalul perioadei tranzacţiile s-au realizat între 1,1350 şi 1,1427 dolari.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe iunie la 1,1358 - 1,1385 iar pe septembrie la 1,1380 - 1,1438 dolari, în timp uncia de aur cu scadenţa luna aceasta a fluctuat între 1.221 şi 1.242,6 dolari.
Analiza cuprinde perioada 05 – 11 aprilie.