Eveniment

Preşedinţii consiliilor judeţene, prezenţi la şedinţa Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia

Priorităţile referitoare la potenţialele investiţii în regiune, dezvoltate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, au fost dezbătute săptămâna trecută la Tg. Jiu

Şedinţa ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CDR) Sud-Vest Oltenia, la care au participat preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii din oraşele reşedinţă de judeţ din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, şi Vâlcea, a avut loc în municipiul Tg. Jiu, se arată într-o declaraţie a preşedintelui CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat.
Potrivit acestuia, pe ordinea de zi au figurat 14 proiecte de hotărâre, inclusiv cel cu privire la alegerea noii conduceri a Consiliului pentru Dezvoltare Regională, acesta din urmă propunându-se a fi discutat după alegerile locale.
De asemenea, s-a decis, cu majoritatea voturilor membrilor, prelungirea mandatului lui Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi, ca preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională până la următoarea întrunire.


În cadrul şedinţei s-a făcut o prezentare a oportunităţilor de finanţare din fonduri europene nerambursabile destinate autorităţilor publice pentru exerciţiul financiar 2014-2020. S-au dezbătut priorităţile referitoare la potenţialele investiţii în regiune care vor fi dezvoltate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, care include proiecte de dezvoltarea locală în domeniul infrastructurilor sociale, educaţionale şi de transport. Dezbaterile care au avut loc au scos în evidenţă faptul că reprezentanţii structurilor administraţiilor judeţene şi-au exprimat dorinţa de a fi sprijiniţi în implementarea unor proiecte de impact care să constituie un imbold pentru dezvoltarea Regiunii Sud-Vest în următoarea perioadă.
“O idee de proiect care se doreşte a fi implementată la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare este denumită «One Stop Shop». Acest proiect este gândit în logica creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene prin furnizarea de consultanţă în puncte de informare special organizate pentru fiecare judeţ şi care să se adreseze atât autorităţilor publice, cât şi entităţilor private din mediul de afaceri sau asociativ”, a concluzionat Aladin Georgescu, preşedintele CJ Mehedinţi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...