Joi, 31 Martie, ora 17.30, la Hotel Posada, Rm.Vâlcea, a avut loc un nou eveniment “Ele au reuşit”, care s-a bucurat de prezenţa a peste 100 de femei antreprenor şi femei manager. Rm.Vâlcea este al patrulea oraş din România unde Elite Business Women şi Asociaţia Naţionala a Antreprenorilor, promovează acest concept. Sub egida unei campanii desfăşurate la nivel naţional, cu scopul de a identifica şi promova modele de afaceri autohtone, conferinţa a contribuit la dezvoltarea conexiunilor de business feminin în sudul ţării, mizând pe profitabilitate şi performanţă.
Magda Bei, CEO Graphtec, Design, a povestit despre cum a început afacerea la 24 de ani şi despre cât de importantă este relaţia cu echipa ta. Carmen Burtea, Owner Despotiko Crystals , a oferit participantelor insight-uri valoroase referitoare la cât de importantă este încrederea în forţele proprii atunci când începi un business, în vreme ce Magda Popescu, PreşedinteAsociaţia Femeilor Manager, a susţinut comunitatea femeilor manager din Vâlcea dar şi importanţa ideii de unitate a tuturor asociaţiilor pentru femei.
Cel de-al doilea panel, “Ele au reuşit”, a reunit trei modele de antreprenoriat inedite, bărbaţi antrepreor subliniind importanţa diversităţii pentru reuşită.
Cristian Nicolae, Owner Cristian Nicolae Inspiration, a vorbit despre un stil de viaţă autentic în acord cu propriile valori şi despre nevoia de modele inspiraţionale, pentru reuşita în afaceri. Aristide Seri, Antreprenor, a cucerit publicul cu îndemnul la iubirea de tară, după 26 de ani petrecuţi în America, a devenit antreprenor în România, reuşind într-un mediu plin de provocări, iar Silviu Cojocariu, Owner Proconsil Grup, a prezentat câteva idei despre antreprenoriat în România şi depăşirea obstacolelor, prin primsa experienţei sale de peste 10 ani ca antreprenor.
Nu în ultimul rând, Bianca Tudor, Fondatoarea Elite Business Women, a relevat importanţa femeii antreprenor şi misiunea comunităţii Elite – aceea de a deveni un instrument valoros în dezvoltarea antreprenoriatului feminin în România, dar şi la nivel global, prin încurajarea şi intermedierea parteneriatelor cu alte ţări.
“Ele au reuşit” Rm. Vâlcea s-a bucurat de susţinerea partenerilor: Hotel Posada, România TV, Bursa de Valori Bucureşti , Techir, NN Group, Brand Your Business, One Picture, Agenda Visurilor, Valet, Bursa de Valori Bucureşti, Revista Cariere, Ziarul de Vâlcea, Eveniment Vâlcean.