Sport

Fotbal, Superliga Vâlcea

Alexandru Tudor, la derby-ul Superligii Vâlcea

Arbitrul de Liga I, Alexandru Tudor va oficia duminică, la Călimăneşti, derby-ul etapei a XXII-a a Superligii Vâlcea, Cozia – CS Şirineasa (ora 12.00).

După disputarea a 21 de etape din totalul celor 30 de runde, trei echipe se luptă, cap la cap, pentru câştigarea titlului judeţean. Echipele care au condus până acum campionatul, CS Şirineasa şi Cozia, se întâlnesc duminică (ora 12,00), la Călimăneşti, în derby-ul etapei şi posibil al campionatului, iar pentru a înlătura orice discuţie, AJF Vâlcea l-a adus la meci pe Alexandru Tudor.

După ce l-a descoperit şi crescut în propria casă pe internaţionalul Raul Rusescu, antrenorul Coziei, Cristi Bora speră într-o promovare surpriză cu echipa sa. ”Nu este un meci decisiv, mai sunt apoi opt etape de jucat, sunt jocuri grele, terenurile sunt proaste, se poate întâmpla orice. Eu cred că se mai pierd puncte până la finalul campionatului. Noi nu am avut obiectiv promovarea, la început se vorbea de retrogradare, dar am ajuns pe primul loc şi ne dorim să realizăm maxim” a spus Cristi Bora. Liderul din teren al echipei din Călimăneşti este fostul atacant al Argeşului, Adrian Dulcea, originar din Rm.Vâlcea, care este incert pentru derby, în urma unei probleme musculare care l-a făcut să rateze ultimele două etape.

CS Şirineasa era favorită la startul întrecerii, având lotul cel mai experimentat, dar fiind şi singura echipă care face antrenamente zilnice. Formaţia pregătită de tânărul Octavian Iordache a avut însă câteva sincope şi până acum a mers pas la pas cu Cozia, fără a reuşi să se desprindă. Are această şansă duminică, la Călimăneşti, unde o victorie o face mare favorită la primul loc.

Campioana ultimelor două ediţii, Flacăra Horezu şi-a restructurat lotul în vară, după ratarea celui de-al doilea ”baraj” consecutiv de promovare în Liga a III-a. Horezu a început mai timid campionatul şi la mijlocul întrecerii părea ieşită din cursă. Antrenorul Vasile Ilinca a făcut însă minuni, echipa sa câştigă meci după meci şi beneficiind şi de sincopele celor de la Şirineasa şi Cozia, a revenit în luptă şi chiar a urcat sâmbătă în postura de lider, având însă un meci mai mult disputat. Flacăra are soarta titlului în mâna sa, pentru că, în ultimele etape, va întâlni şi pe Şirineasa (în deplasare) şi pe Cozia (acasă).

De remarcat şi evoluţia celei de-a patra clasate, Cavalerul Trac Cernişoara, recunoscută ca fiind echipa care plăteşte cele mai mari salarii în Superligă. Şansele sale par însă minime, trebuind să depăşească trei echipe.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...