Sport

Fotbal, Liga a II-a, FCM Baia Mare - CSM Rm. Vâlcea 0-0

Vâlcea va juca din nou în play-out

CSM Râmnicu Vâlcea nu a reuşit azi decât o remiză, 0-0 la Baia Mare, în ultima etapă a sezonului regulat şi oltenii vor juca în play-out.

Vâlcea avea nevoie de victorie în ultimul joc din sezonul regulat, la Baia Mare, însă, ca pe tot parcursul jocurilor din acest an, nu a avut deloc consistenţă şi idei în ofensivă.
Baia Mare a dominat jocul şi şi-a văzut interesul, acela de a obţine punctul care să o ducă în play-off. Singura ocazie notabilă a meciului s-a petrecut în minutul 12, când reluarea cu capul a lui Vasilache, găsit liber la 8 metri, a fost scoasă de portarul Fildan de sub transversală. Apoi, Dumitraşcu a gafat din postura de ultim apărător, dar gazdele nu au reuşit să profite.


CSM a început ceva mai decisă partea secundă, dar Neagoe a şutat de două ori defectuos. Maramureşenii pun din nou stăpânire pe joc şi ţin de minge, iar timpul s-a scurs implacabil în defavoarea Vâlcii. În ultimul sfert de oră, CSM a riscat mai mult, dar fără niciun folos.
În acelaşi timp, Braşovul şi Mioveniul au câştigat fără emoţii şi au trimis Vâlcea în play-out, acolo unde se va lupta, ca şi sezonul trecut, pentru evitarea retrogradării. Totuşi, trupa lui Pelici nu a pierdut astăzi intrarea în play-off, ci pe tot parcursul din acest retur, când şi-a bătut joc de multe puncte în Zăvoi, dar şi în deplasarea de la Satu Mare.

În condiţiile în care nici obiectivul nu a fost îndeplinit, nici fotbal nu a oferit, postul antrenorului Alexandru Pelici este şubred. Tehnicianul a încorsetat defensiv echipa şi, deşi a văzut că jocul nu merge în acest sistem, 4-2-3-1, a continuat să mizeze pe el, cu doi juniori în spatele vârfului.
Jucătorii vâlceni, probabil singurii din eşalonul secund cu salariile la zi, trebuie să dea şi ei explicaţii conducerii clubului pentru evoluţiile slabe din acest an.

FCM Baia Mare – CSM Râmnicu Vâlcea
Stadion Viorel Mateianu, spectatori 1.000
Baia Mare: Ormenişan - Străuţ, Sg. Oltean, Fl. Ilie (cpt.), Aniţoiu - Daminuţă, Vasilache (Păcurar 88) - Codoban, Balaure, Sîrbu (D. Munteanu 56) - V. Pop (Codin 67). Antrenor: Dorin Toma
Vâlcea: Fildan - Samson, I. Stoica (cpt.), Dumitraşcu, Vasile - Artean, Dâlbea (Firţulescu 61) – Luduşan (Piscanu 54), Neagoe (Voinea 76), I. Marian - C. Stoica. Antrenor: Alexandru Pelici
Arbitri: Florin Marcu (Oradea) - Adrian Vornicu (Iaşi), Ovidiu Aruşoaie (Piatra Neamţ).

CSM porneşte prima în play-out, având cinci puncte avans faţă de Pâncota, care este pe loc de baraj şi şapte puncte peste Satu Mare, care ocupă primul loc retrogradabil direct. Metalul Reşiţa este cu -11 puncte şi fără nicio şansă de salvare.

CLASAMENT play-out:
1. CSM Râmnicu Vâlcea 0 0 0 0 0-0 18 (+0,5)
2. Universitatea Cluj 0 0 0 0 0-0 16
3. Şoimii Pâncota 0 0 0 0 0-0 13
4. Olimpia Satu Mare 0 0 0 0 0-0 11 (+0,5)
5. Unirea Tărlungeni 0 0 0 0 0-0 9 (+0,5)
6. Metalul Reşiţa 0 0 0 0 0-0 -11

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

03.04.2016 - 08:33george:Prin aducerea celor trei in iarna, Dalbea, Artean si Trabalka s-a gresit trebuia adusi doi atacanti buni

03.04.2016 - 06:23valcean:Cand erau pe primul loc,dupa plecarea lui Staicu,am spus la pro ca daca se scad cele 13 pct castigate de Staicu,Valcea e o echipa de locurile 9-10.S-au gasit destui sa-mi sara in cap ca nu-i adevarat,ca Valcea are un grup format cu care ara terenul si-n stanga si-n dreapta,ce Staicu.Uite ca am avut dreptate!

02.04.2016 - 21:54Didi:Azi sa vazut cat de mult sa simtit plecarea lui staicu si tomozei de la echipa.. Se pare ca in iarna erau cu saci in cărută cum se zice dar uite că nu a fost asa.. Nu jucam nimic... Luca si pelici trebuue sa iasa si sa isi recunoasca decizile facute in iarnă..

02.04.2016 - 13:42FLORIN:Credeam ca la conferinta de presa d-l antr. isi anunta singur demisia pt nerealizarea obiectivului

02.04.2016 - 13:40FLORIN:Si apropo cate suturi am avut azi pe poarta.

Pagina 1 din 2 (5 comentarii din 6)

< înapoi12
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...