Odinioară perlă a turismului din Râmnicu Vâlcea, astăzi o ruină pe care nimeni nu o doreşte. Este vorba de motelul Capela, un obiectiv turistic din capitala judeţului Vâlcea, devenit în prezent loc de refugiu pentru oamenii străzii. Acesta a fost scos la licitaţie după ce ultimul proprietar a dat faliment, iar banca, în ciuda preţului destul de scăzut, nu reuşeşte să-l vândă, aşa că l-a lăsat pradă degradării. Dezamăgiţi că autorităţile locale ezită să ia atitudine pentru salvarea acestei clădiri, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile din oraş au intervenit şi solicită oficialităţilor să găsească o soluţie pentru a reda acest obiectiv turistic râmnicenilor.
Până în urmă cu câţiva ani, motelul Capela era încă unul dintre cele mai frecventate locuri din Râmnicu Vâlcea, însă astăzi, din cauza proastei administrări, a ajuns o ruină. Nu mai are geamuri şi nici uşi. Ba mai mult, pentru că nimeni nu-l păzeşte, de ceva vreme aici s-au aciuat oamenii străzii, care au pus stăpânire pe imobil. ”Acesta este rezultatul unei privatizări grăbite. A fost dat unor oameni care nu au ştiut să păstreze un bun care ne aparţine tuturor. Pe vremuri, era emblema oraşului, iar astăzi este o ruină şi atrag atenţia autorităţilor locale, care pot negocia cu cel care încă mai este proprietar aici, să preia această unitate şi să o pună la dispoziţia publicului consumator vâlcean şi nu numai. Este păcat că la doi paşi de municipiu şi de centrul oraşului vedem atât dezastru. Autorităţile să se trezească pentru că altfel vom vedea şi alte locuri deosebite în aceeaşi situaţie. Nu am crezut că voi trăi asemenea dramă a unor spaţii frumoase. În zona de camping oamenii străzii şi-au făcut adăpost şi absolut nimeni nu îşi ridică un semn de întrebare ce este de făcut pentru viitor. Nu poţi să fii atât de criminal, că aşa îi numesc eu pe cei care au distrus şi au furat inclusiv dalele de suprastructură de rezistenţă din camere, geamurile termopan... totul. Şi încă mai sunt de furat. Mai sunt tablourile de înaltă tensiune, de unde s-au furat transformatoarele şi unde există acum tensiune de înaltă intensitate. Pe mine mă doare sufletul pentru că aici mi-am petrecut copilăria, tinereţea”, povesteşte Gheorghe Jianu, un râmnicean interesat de ceea ce se întamplă cu oraşul în care locuieşte.
Declinul motelului a început după 1990. Acesta s-a aflat, pentru perioade scurte de timp, în administrarea mai multor societăţi. Ultima, cea care i-a dat şi lovitura de graţie, a intrat în faliment în urmă cu mai bine de cinci ani. Tot de atunci, motelul a fost scos la licitaţie de către o bancă la care firma avea datorii, dar nici acum, după mai multe eşecuri, imobilul nu este atractiv pentru investitori, deşi preţul este unul derizoriu, de numai 600.000 de lei. “Acest motel nu exista pe vremea copilăriei mele. Aici a fost o cabană din lemn. Nu existau scaune, ci doar butuci. Şi mesele erau tot din butuci... Apoi, cineva a avut ideea cu această perlă a oraşului. Au numit-o aşa pentru felul în care era construită clădirea şi pentru amplasament. Era ceva nou, deosebit pentru Râmnicul de acum 40 de ani. Vara cel puţin era imposibil să găseşti masă aici după ora 16.00. Aşa cum arată acum este dezolant, dar încă sunt şanse, dacă vreunui întreprinzător chiar îi pasă, să fie salvat”, adaugă şi jurnalistul Paul Brenoaia.