Eliminaţi în finalul jocului cu Dinamo, antrenorii gorjenilor, Iordănescu şi Radu, vor privi derby-ul de miercuri, de la Severin, din tribune. Edi Iordănescu a primit două etape de suspendare şi o amendă de 4.500 de lei, în timp ce Radu Alexandru a fost suspendat o etapă şi amendat cu 5.670 de lei. Sancţiunea cea mai dură a primit-o însă mijlocaşul Viorel Nicoară, care a văzut roşu direct pentru că a reacţionat după un fault al lui Hanca. În urma gestului său, fotbalistul gorjenilor va trebui să ispăşească 3 etape de suspendare şi să achite o amendă de 10.000 de lei.
Edi Iordănescu este frustrat de decizia FRF. ”Simt că mi s-a făcut o mare nedreptate, am fost trimis în tribună total gratuit, am şi secundul suspendat şi asta va face extrem de dificil de gestionat meciul cu Steaua. La fel şi cel cu Astra. Pentru noi se poate juca tot campionatul în aceste două jocuri, iar echipa va fi privată de aportul meu, nu e normal. Dacă suntem guvernaţi de fair-play şi echidistanţă, ar trebui să mi se amâne suspendarea pentru a ne putea juca şansa până la capăt în acest final de an. La mijloc e munca mea de un an şi jumătate, analizaţi comportamentul meu din timpul jocurilor şi discursurile şi o să constataţi că nu am depăşit niciodată limita decenţei”, a precizat Edward Iordănescu, într-un comunicat oficial. După trei etape din play-off, Pandurii şi Steaua sunt la egalitate de puncte, câte 29, la trei lungimi de liderul Astra Giurgiu.