O mână de râmniceni, orăşeni în buletin, trăiesc mai rău ca în perioada interbelică, deşi se află la doar câţiva kilometri de centrul civic al municipiului. Zona, cartier al capitalei judeţului Vâlcea, nu are apă curentă, canalizare, iar drumurile sunt impracticabile din toamnă până în primăvară. Salvarea şi pompierii nu au ajuns niciodată în zonă şi nu pentru că nu ar fi fost nevoie de ele, ci pentru că nimeni nu poate ajunge decât pe jos acolo.

Cele câteva familii care mai locuiesc în Săliştea sunt de mult trecute şi de a doua tinereţe. Stau de o viaţă aici, iar povara anilor a început să atârne greu pe umerii lor, astfel că puţini sunt cei care se mai încumetă să coboare în oraş după cele trebuincioase. Opt kilometri de drum, dintre care mai mult de jumătate prin noroi, îi ţin prizonieri în acest loc, din toamnă şi până târziu în primăvară. “Eu de astă toamnă nu am mai coborât în oraş. Am fost să-mi plătesc impozitele, că altfel nu mă duceam deloc. E greu, că doi kilometri cel puţin sunt numai prin noroi şi nu pot fi parcurşi de nicio maşină”, spune un bătrân care ne iese în cale. “Impozitul e de oraş, suntem cartier al oraşului Rm. Vâlcea, dar vai de noi. Cel mai greu e iarna şi acum, cu vremea asta. E plin de noroi şi trebuie să mergem numai pe picioare. E şi pădure şi ne e teamă că ne mănâncă animalele sălbatice”, adaugă nevasta, şi ea destul de bătrână ca să mai ia pieptiş coama dealului care îi desparte de civilizaţie.

Cartierul arată mai rău decât un cătun dintr-o zonă îndepărtată. Singurul beneficiu pentru că această zonă aparţine administrativ teritorial de municipiul Rm. Vâlcea este introducerea curentului electric acum mai bine de 10 ani. În rest… nimic! Nu au apă, nu au canalizare sau cale de acces ca ceilalţi râmniceni, deşi impozitele pe care le plătesc sunt tot de orăşeni. “Ei, cum ne-am descurcat până acum ne descurcăm noi şi de acum încolo! Eu, în 15 ani, de când m-am mutat aici, de cinci ori am fost în Râmnic. Sunt legat aici, de glie… de vite. Mergem pe o scurtătură că nu aveam staţie de autobuz… cu pasul până în oraş, cu pasul şi la întoarcere”, ne spune cu un zâmbet amar un alt localnic. „Mie mi-e şi necaz când îl aud pe ăla care stă la bloc că se vaită că are o baltă lângă bloc şi se duce murdar pe scări şi le murdăreşte, iar eu merg în cizme non-stop”, adăugă un altul.

Odinioară, cartierul Săliştea era un sat foarte populat, spun bătrânii. Zeci de familii locuiau aici. Cu timpul, însă, din cauza drumului, aproape imposibil chiar şi pentru o maşină de teren, mulţi au plecat. Au mai rămas doar bătrânii, incapabili să se despartă de locurile unde au crescut, dar ei nu constituie o prioritate pentru administraţia locală.

Săliştea a devenit cartier al oraşului Rm. Vâlcea în 1989, iniţial acest sat aparţinând comunei Goranu, localitatea înglobată şi ea în municipiu. În apropiere se află groapa de gunoi şi un adăpost de câini fără stăpân. Asfaltul se sfârşeşte la aceste două investiţii ale administraţiei publice locale, după urmând oraşul cu rang inferior. „Aici e pustietatea adevărată… nu e altceva…”, spunea cu lacrimi în ochi o localnică, orăşeancă doar în buletin.