Actualitate

VisionBot, primul robot industrial realizat 100% la Râmnicu Vâlcea

Maşinăria a fost creată de Ionuţ Budişteanu pentru a fi de ajutor celor care produc şi asamblează produse electronice

Ionuţ Budişteanu, vâlceanul care a uimit lumea ştiinţifică internaţională prin invenţiile sale în domeniul IT, şi-a văzut materializat şi ultimul vis. Devenit antreprenor anul trecut, Ionuţ a reuşit de curând să realizeze şi să livreze şi prima comandă: un robot industrial care plasează microprocesoare, microcontrolere, cu mare precizie pe plăcile electronice. „Am expediat primul robot VisionBot în străinătate. Robotul a fost asamblat şi proiectat în Vâlcea în «garajul» firmei mele şi acum este pe drumul lung către Anglia. Am preferat să îl transportăm cu o firmă mică de curierat românească pentru a susţine eco sistemul din România. Sper ca robotul să fie folosit cât mai mult în producţia electronică şi să corespundă la nivelul aşteptărilor clientului nostru”, spune Ionuţ.


VisionBot-ul cântăreşte 40 de kilograme şi el a fost gândit încă de la început ca un ajutor de nădejde pentru producătorii de produse electronice. Acesta este primul produs pe care firma lui Ionuţ l-a scos pe piaţă şi, chiar dacă el este unul de hardware, un domeniu mai puţin atractiv pentru Ionuţ, proaspătul întreprinzător speră să câştige suficient cât să poată să se apuce să creeze şi să producă un produs software, chiar dacă astfel de produse sunt mai greu de comercializat. Cu robotul său, Ionuţ a participat luna trecută şi la expoziţia Cisco Live de la Berlin, fiind singura firmă nou înfiinţată invitată să expună în Germania. Participarea a fost una de bun augur pentru vâlcean, căci, după această primă comandă din Anglia, robotul produs în Râmnicu Vâlcea urmează să fie livrat şi în Italia. „Consider că astfel de evenimente fac vizibilă imaginea României în lume într-un mod pozitiv şi în acelaşi timp este şi profitabil pentru noi ca ţară. Ar fi mai bine să avem cât mai multe firme din România care să prezinte produse inovative româneşti pe pieţele internaţionale decât să mergem cu logo-ul «frunza verde» ce nu vinde mai nimic”, a mai precizat Ionuţ.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...