Administraţie

Ştrandurile reintră în proprietatea Consiliului Local Ocnele Mari prin decizia ÎCCJ

După aproape două decenii, primarul Petre Iordache este optimist în privinţa redobândirii de către oraş a statutului de staţiune de interes naţional

După 17 ani de procese între Consiliul Local şi Primăria Ocnele Mari, pe de o parte şi societăţile continuatoare ale administrării patrimoniului defunctei SC Alutus SA (Ralucom, Zacexim ş.a.), de cealaltă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig administraţiei publice din oraşul-staţiune în privinţa proprietăţii asupra ştrandurilor din Ocnele Mari şi Ocniţa. Primăria a câştigat atât terenurile aferente ştrandurilor, cât şi pe cele din vecinătate (campingurile, lacul cu apă dulce din Ocnele Mari).

“Există premise ca, de acum, având o situaţie clară a terenurilor din zonă, să putem organiza riguros turismul pe segmentul de servicii balneare în Ocnele Mari şi Ocniţa fără probleme. Suntem eligibili pe plan local, din acest punct de vedere, pe proiectele cu finanţare externă. Prin insistenţă, dar şi curaj din partea mea, am reuşit să atrag investitori chinezi, care vin la noi pe 15 şi 17 martie, atunci fiind ultima fază a licitaţiei, etapa a treia. După atribuire, urmează cumpărarea celor 1.500 de metri pătraţi pe care îi are clădirea proiectată încă de la începutul anilor `90 ca bază de tratament şi concesionarea celor 25.000 de metri pătraţi de teren, din care 1.500 de metri pătraţi sunt luciu de apă. Chinezii vor face un punct de lucru al firmei la Ocnele Mari şi au garanţie guvernamentală pentru acest proiect. De aspectele medicale se va ocupa un specialist în domeniul medicinei orientale de la ei, care este şi cetăţean de onoare al capitalei Beijing. Prima cărămidă la această investiţie se va pune în luna aprilie, cel târziu în mai. Partea chineză va veni cu managementul afacerii şi cu specialiştii. Pentru început, se vor crea circa 60 de locuri de muncă. Ocnele Mari va fi o zonă de recuperare, mizând foarte mult pe puritatea aerului şi pe sare, care este averea noastră naturală. Proiectul integrat în care investesc chinezii este o bază de tratament şi de odihnă cu caracter permanent. După vestea excelentă primită de la ÎCCJ, mă pot declara optimist şi în privinţa redobândirii statutului de staţiune balneară de interes naţional”, explică Petre Iordache, primarul din Ocnele Mari.

“Există premise ca, de acum, având o situaţie clară a terenurilor din zonă, să putem organiza riguros turismul pe segmentul de servicii balneare în Ocnele Mari şi Ocniţa fără probleme. Suntem eligibili pe plan local, din acest punct de vedere, pe proiectele cu finanţare externă” - Petre IORDACHE, primarul oraşului Ocnele Mari.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...